Voluntarii războiului de la Nistru cer autorităţilor să le confirme oficial statutul
https://www.ipn.md/index.php/ro/voluntarii-razboiului-de-la-nistru-cer-autoritatilor-sa-le-confirme-oficial-stat-7967_990885.html
Consiliul republican al Uniunii Voluntarilor din Republica Moldova îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu faptul că până în prezent nici Guvernul, nici Parlamentul nu au adoptat proiectul Legii privind statutul juridic special al voluntarilor de război. Această lege ar oferi mai multe facilităţi persoanelor care s-au alăturat benevol structurilor MAI în lupta pentru apărarea integrităţii Republicii Moldova.
„Am venit cu un astfel de proiect de lege în 2009, apoi în 2010. Am avut o tentativă şi în acest an, dar toate s-au soldat cu eşec”, a declarat, miercuri, la o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, preşedintele consiliului, Sergiu Caracai.
Mihai Moroi, vicepreşedintele Uniunii Voluntarilor din Anenii Noi, a menţionat că mulţi dintre voluntari s-au întors de la război calici, şi-au pierdut locul de muncă şi acum nu au bani nici măcar pentru a plăti facturile. „Singurele persoane care ne întreţin şi ne ajută sunt copii. Nu am beneficiat nici de un ajutor, iar acum la bătrâneţe nu vom avea cum să primim nici pensie. Noi am luptat pentru ţara asta, statul înseamnă că tot are o anumită responsabilitate”, a menţionat combatantul.
Voluntarii spun că tot ce au primit de la stat sunt nişte legitimaţii care confirmă că au luptat în războiul de la Nistru. Titularii acestor legitimaţii au o reducere de 9 lei la plata serviciilor comunale. Niciun alt ajutor nu este prevăzut.
Preşedintele Consiliului republican al Uniunii Voluntarilor spune că dacă situaţia nu se va schimba, membrii uniunii vor fi forţaţi să-şi ceară drepturile în stradă sau să se adreseze la CEDO.
Pentru data de 19 iunie autorităţile centrale au fost invitate să participe la manifestările de comemorare a celor care au căzut în războiul din 1992.
Uniunea Voluntarilor din Republica Moldova a fost înregistrată în 1993, aceasta are peste 28 de mii de membri.