logo

Volumul global al producţiei agricole în anul viitor va depăşi indicii anului curent cu 12,9%


https://www.ipn.md/index.php/ro/volumul-global-al-productiei-agricole-in-anul-viitor-va-depasi-indicii-anului-cu-7966_962903.html

Volumul global al producţiei agricole în anul viitor va constitui cca 10,2 mlrd lei, depăşind volumul estimativ pentru anul 2006 cu 12,9 %, preconizează Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Anatolie Gorodenco. Potrivit lui, ritmul nominalizat de creştere va fi asigurat de rezultatele estimative ale activităţii ramurilor culturii plantelor cu 13,5 %, şi zootehniei - cu 11,7 %. În structura volumului de producţie agricolă producţia vegetală ocupă 67,6 %. Suprafeţele cultivate cu culturi cerealiere şi leguminoase pentru boabe vor ocupa 1019,3 mii ha, inclusiv cu grâu –330,1 mii ha, cu porumb pentru boabe – 497,9 mii ha. Volumul global al culturilor cerealiere şi leguminoase pentru boabe va constitui 2900,0 mii tone, inclusiv grâu – 1034,9 mii tone şi porumb pentru boabe –1685,2 mii tone. Suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui se vor reduce cu 88,7 mii ha sau cu 31 % şi vor constitui 197,3 mii ha. Producţia globală de seminţe oleaginoase va constitui cca 360,0 mii tone. De asemenea, este preconizată o sporire de 5,1 mii tone a producţiei de tutun prin extinderea cu 3 mii hectare a suprafeţelor plantate şi sporirea productivităţii acestora. Culturile legumicole, bostănoase şi cartoful vor fi plantate şi semănate pe o suprafaţă de 98,1 mii ha, depăşind nivelul anului 2006 cu 11 mii ha sau cu 12,8 %. Se preconizează sporirea productivităţii plantaţiilor de legume şi culturi bostănoase: 360 mii tone de cartof, 560,0 mii tone legume şi culturi bostănoase. Totodată, se preconizează o creştere cu peste 97,5 mii tone a producţiei de fructe, nuci şi pomuşoare, ce va fi determinată, în fond, de sporirea productivităţii plantaţiilor. Pproducţia de creştere a animalelor şi păsărilor (masă vie) va creşte, în ansamblu, cu 6,6 la sută, producţia de lapte - cu 21 la sută, iar cea de ouă - cu 11,1 la sută. Estimată la preţuri curente, producţia industriei agroalimentare va constitui în anul 2007 peste 5,7 mlrd lei, iar la preţurile medii ale anului precedent – 6,0 mlrd lei, creşterea constituind 7,5 %. Indicatorii activităţii sectorului agrar al republicii pentru anii 2007-2009 sunt elaboraţi în baza Strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015 şi Programului Naţional “Satul Moldovenesc”.