logo

Vladislav Braşoveanu, primul absolvent al USMF cu titlul Doctor Honoris Causa


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladislav-brasoveanu-primul-absolvent-al-usmf-cu-titlul-doctor-honoris-causa-7967_1027209.html

Renumitului chirurg Vladislav Braşoveanu i-a fost conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa, acesta devenind astfel primul absolvent al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” care s-a învrednicit de această distincţie. Conferirea a avut loc joi, 12 mai, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al USMF, medicul chirurg Vladislav Braşoveanu este şeful Secţiei de transplant hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti. Unul dintre cele mai importante merite este înfiinţarea în anul 2013, împreună cu profesorul Irinel Popescu, a Programului de transplant în Moldova, care reprezintă cel de-al doilea centru de acest fel din spaţiul românesc. Aici, cu participarea lui Vladislav Braşoveanu, a fost realizat primul transplant hepatic de la donator viu în Republica Moldova, fapt pentru care a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, iar un an mai târziu, a realizat şi primul transplant hepatic de la donator cadaveric. Cu participarea sa au fost efectuate primele 12 transplanturi hepatice în Moldova, din cele 20 efectuate până în prezent.

Rectorul USMF, Ion Ababii, a venit cu aprecieri şi cuvinte de recunoştinţă în adresa conferenţiarului universitar şi renumitului chirurg de transplant – Vladislav Braşoveanu pentru ajutorul inestimabil acordat Universităţii pe parcursul anilor, dar şi sistemului naţional de sănătate şi, mai ales, pacienţilor cu afecţiuni hepatice grave din Republica Moldova.

Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică al USMF, l-a caracterizat ca pe „un prieten generos, un coleg plin de energie şi optimism şi un mentor înzestrat al tinerei generaţii”. Prorectorul a mai menţionat că este o mare onoare, o mândrie, dar şi o mare şansă să fie alături de Vlad Braşoveanu în sala de operaţii.

„Faptul că Dr. Braşoveanu este arhicunoscut în România şi recunoscut pe plan mondial se datorează muncii pe care mulţi din cei prezenţi aici au depus-o pentru a-l forma. În mod deosebit, aş vrea să mulţumesc celor care l-au învăţat Jurământul lui Hippocrates – nu textul ca atare, ci fondul acestui jurământ”, a menţionat secretarul Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României, Niculae Mircovici, prezent la eveniment.

Cristian Lupaşcu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, l-a descris pe Vladislav Braşoveanu prin trei sintagme: mare chirurg, mare român şi mare prieten. Totodată, specialistul a anunţat că la 11 mai a fost lansat cel de-al treilea centru de transplant hepatic din spaţiul românesc, la Iaşi.

Unul dintre mentorii pe care i-a avut Vlad Braşoveanu la USMF este profesorul universitar Gheorghe Ghidirim, şef catedră Chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”. Profesorul şi-a exprimat satisfacţia că a contribuit la formarea lui nu doar ca specialist, dar şi ca om. Potrivit academicianului, „Alma Mater îşi reîntâlneşte fiul ei – nu, deloc rătăcit, ci un fiu care a muncit în sudoarea frunţii”.

La eveniment a fost prezent şi halterofilul Tudor Casapu, campion olimpic şi primul pacient care a beneficiat de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni, fiind operat de Vladislav Braşoveanu, acum 6 ani.

La finalul evenimentului, Vladislav Braşoveanu a prezentat audienţei un filmuleţ, realizat de colegul său Dragoş Zamfirescu, prin care a ilustrat viaţa chirurgului de transplant. Acesta a spus că totul pare foarte frumos dintr-o parte, dar este o muncă titanică în care participă foarte mulţi oameni dedicaţi.