logo

Vladimir Voronin susţine că CSI a depăşit starea de „febră”, iar summitul recent nu a mai fost o echipă funerară


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-voronin-sustine-ca-csi-a-depasit-starea-de-febra-7965_962441.html

Summit-ul de la Minsk a demonstrat că nu s-a reuşit „înmormântarea” Comunităţii Statelor Independente care, în pofida prognozelor şi scenariilor de tot felul, mai posedă un potenţial destul de bun pentru soluţionarea diferitelor probleme bilaterale, a declarat preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, în cadrul unui briefing susţinut la Chişinău, la care jurnaliştii au fost invitaţi selectiv. Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, Voronin a declarat la briefing că CSI a traversat o stare de „febră”, după care începe o etapă absolut nouă în dezvoltarea ei. Vladimir Voronin a subliniat că în CSI, toate chestiunile, fără excepţie, se discută într-o atmosferă foarte sinceră. „Summit-ul deja nu mai seamănă cu o echipă funerară, mută şi nostalgică după timpurile trecute. Acum, CSI se concentrează asupra viitorului”, a spus şeful statului. La summit a fost audiat un raport privind sporirea eficienţei CSI. Potrivit hotărârii adoptate pe marginea raportului, până la 1 iunie 2007, vor fi acumulate şi sintetizate propunerile membrilor CSI privind reformarea organizaţiei, chestiunea urmând a fi dezbătută la summitul CSI de la Duşanbe. „La baza relaţiilor noastre se află sinceritatea, încrederea şi parteneriatul strategic”, a conchis Voronin, precizând că susţinerea ideii menţinerii şi reformării CSI constituie expresia unei abordări pragmatice şi nu contravine în nici un caz opţiunii de integrare europeană a RM. La finele summit-ului şefilor de stat GUAM, din mai 2006, preşedintele Vladimir Voronin declara, la o conferinţă de presă susţinută la Kiev, că R. Moldova examinează variante de ieşire din CSI. În discursul său de la reuniunea GUAM, preşedintele moldovean îşi exprima regretul că „uriaşul potenţial intern al CSI nu a fost valorificat”, menţionând că anterior, el a propus în repetate rânduri „reformarea CSI pe baza standardelor Uniunii Europene”. Un proiect privind abandonarea CSI de către R. Moldova, propus de fracţiunea parlamentară Alianţa „Moldova Noastră” la sfârşitul lunii martie, a fost respins de fracţiunea comunistă.