logo

Vladimir Voronin se pronunţă pentru menţinerea unei stabilităţi maxime în zona de securitate


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-voronin-se-pronunta-pentru-mentinerea-unei-stabilitati-maxime-in-7965_961271.html

Preşedintele Vladimir Voronin a chemat conducerea R. Moldova să continue cu calm şi fermitate politica de unificare paşnică a ţării, în pofida torpilării de către autorităţile de la Tiraspol a procesului de reglementare politică a conflictului transnistrean. Şeful statului a lansat acest apel în cadrul unei şedinţe consacrată situaţiei create în regiunea transnistreană a R. Moldova. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, în cadrul şedinţei a fost examinat în detalii un complex de chestiuni ce vizează atât situaţia din zona de securitate, circulaţia mărfurilor prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, cât şi situaţia politică din regiune. Preşedintele a subliniat importanţa menţineri unei stabilităţi maxime în zona de securitate, accentuând necesitatea continuării implementării măsurilor de susţinere socială şi juridică a populaţiei şi agenţilor economici din regiunea transnistreană. La şedinţă au participat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, prim-ministrul Vasile Tarlev, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, ministrul Reintegrării, Vasile Şova, ministrul Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ion Ursu, consilierul prezidenţial Marc Tkaciuk. Regimul separatist de la Tiraspol, condus de Igor Smirnov, organizează duminică, 17 septembrie, un nou referendum pentru obţinerea independentei. Aceasta acţiune nu este recunoscută însă pe plan internaţional. Circa 393.000 de alegători urmează să răspundă întrebării privind o posibilă „unire cu Federaţia Rusa“ a regiunii care şi-a proclamat în 1991 independenţa faţă de R. Moldova.