Vladimir Voronin: În decizia Rusiei de a majora preţul la gaze nu există nici o componentă politică
https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-voronin-in-decizia-rusiei-de-a-majora-pretul-la-gaze-nu-exista-nici-o-c-7965_960295.html
Pe parcursul anului curent, Rusia a majorat preţul la gaze fără nici o excepţie şi în sfera exportului de gaze nu există componentă politică, a declarat marţi, 11 iulie, preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută marţi, 11 iulie.
„Ar fi culmea incompetenţei ca cineva să vadă această problemă din punct de vedere politic. Este clar că, chiar dacă R. Moldova va decide peste noapte să-şi modifice politica externă, preţul la gaz nu va fi mai ieftin”, a declarat Voronin, menţionând că acesta s-a majorat şi pentru Belarus, şi pentru Armenia, precum şi pentru alte state.
În opinia şefului statului, „este greu să vezi componenta politică şi în problema privind exportul vinurilor, chiar dacă R. Moldova nu a primit nici un document oficial care ar atesta calitatea proastă a vinurilor”.
R. Moldova trebuie să-şi reorienteze piaţa de desfacere a produselor agricole şi „va trebui să mulţumim Rusiei că ne impune să găsim o altă piaţă”, a mai declarat el.
Comentând relaţiile moldo-ruse, Voronin a recunoscut că acestea nu sunt din cele mai bune, dar a menţionat că nivelul lor actual este determinat de conflictul transnistrean, exprimându-şi speranţa că ele vor fi restabilite.