logo

Vladimir Voronin afirmă că nu a făcut acces de zel la acordarea distincţiilor de stat


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-voronin-afirma-ca-nu-a-facut-acces-de-zel-7965_977542.html

Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a apreciat drept nefondate criticile aduse de mass-media, potrivit cărora el ar fi fost cel mai darnic preşedinte în privinţa acordării înaltelor distincţii de stat, notează Info-Prim Neo. El a menţionat acest fapt la adunarea festivă, consacrată aniversării a 18-a de la fondarea Serviciului Vamal, la 4 septembrie. În cadrul şedinţei, Voronin a citit decretul privind acordarea gradului de general-maior directorului general al Serviciului Vamal, Viorel Melnic, şi i-a înmînat personal epoleţii. De asemenea, au fost menţionaţi cu diplome de onoare ale Guvernului şi ale Serviciului Vamal mai mulţi colaboratori vamali, iar alţii colaboratori avansaţi în grad. Voronin a spus că solicitat serviciului respectiv de la preşedinţie informaţie la tema respectivă şi acesta i-a prezentat o statistică pe care a calificat-o „interesantă”. „Pe parcursul preşedinţiei lui Mircea Snegur, au fost acordate câte 440 distincţii anual, pe cea a lui Petru Lucinschi câte 280 distincţii anual, iar pe perioada aflării mele în această funcţie numai câte 214”, - a precizat el. Preşedintele în exerciţiu a dat o notă pozitivă activităţii Serviciului Vamal. El a spus că politica de cadre promovată în această structură este bună, deoarece vede în sală multe feţe tinere. Potrivit lui Vladimir Voronin, deşi în opt luni ale anului curent veniturile acumulate la buget de Serviciul Vamal au scăzut cu 30 la sută, totuşi s-au făcut multe în privinţa aprecierii corecte a valori mărfurilor în vamă, combaterii contrabandei şi corupţiei. „Desigur că sunt multe rezerve, căci la noi în Moldova preţurile sunt mai mari decît în ţările dezvoltate, de exemplu, la materiale de construcţie, de aceea şi un metru pătrat de spaţiu locativ e mai scump decât în SUA. Multe depinde de preţurile cu care se vând mărfuruile importate. Dar aici trebuie să lucreze toate serviciile Guvernului, nu numai Serviciul Vamal”, a mai adăugat el. Şi Preşedintele Parlamentului, a apreciat înalt prestaţia Serviciciului Vamal „la vârsta majoratului”. „Ajuns la vârsta majoratului, Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituţie modernă, de tip european, iar lucrătorii lui constituie un colectiv competent, capabil să-şi onoreze obligaţiunile de serviciu la nivelul exigenţelor şi standardelor universal acceptate” se spune în mesajulo de felicitare a noului spicher. „Odată cu creşterea profesională a lucrătorilor vamali, cu extinderea relaţiilor de colaborare internaţională şi implementarea tehnologiilor avansate, s-au perfecţionat metodele şi formele de activitate vamală, orientate spre majorarea acumulărilor la buget, contracararea fenomenelor infracţionale în domeniu, asigurarea securităţii economice a statului. Serviciul Vamal al R. Moldova a fost creat la 4 septembrie 1991, la o săptămână după declararea Independenţei ţării.