Vladimir Voronin a plecat în Austria într-o scurtă vacanţă de iarnă
https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-voronin-a-plecat-in-austria-intr-o-scurta-vacanta-7967_962929.html
Începând cu 3 ianuarie curent, preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, se va afla într-un scurt concediu de odihnă, pe care-l va petrece în Austria, anunţă Serviciul de presă al Preşedinţiei.
În comunicatul de presă remis mediilor de informare nu se menţionează cât timp se va afla şeful statului în vacanţă şi nici destinaţia turistică din Austria.
Preşedintele şi-a petrecut concediul anterior în perioada 9-21 august, în Grecia, într-o localitate din preajma Muntelui Athos. În timpul concediului, Vladimir Voronin a vizitat mănăstirea Vatopedi de pe Muntele Sfânt şi a avut întrevederi cu unele oficialităţi elene.
În anii trecuţi, preşedintele prefera destinaţia de vacanţă Karlovy Vary din Cehia. Voronin se odihnea în această staţiune de mai mulţi ani, înainte de a deveni preşedinte.