Republica Moldova este singurul caz în care guvernul legitim, constituțional, și autoritățile separatiste sunt recunoscute ca părți egale în negocieri. Republica Moldova a acceptat acest lucru încă de la începutul-mijlocul anilor ’90, deci de cel puțin 25 de ani, din cauza slăbiciunii și incompetenței guvernărilor de la Chișinău. De această părere este analistul occidental Vladimir Socor , care critică poziţia oficialităţilor statale pentru că ar fi cedat mult în faţa regimului secesionist, transmite IPN.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, cu prilejul împlinirii a 28 de ani de la semnarea Acordului moldo-rus din 1992 de încetare a focului la Nistru, Vladimir Socor, rugat să comenteze anunţul şefului statului, Igor Dodon, care a spus că urmează să aibă o întâlnire până la finele acestei luni cu liderul tiraspolean Krasnoselski și această întrevedere va avea loc înaintea alegerilor prezidențiale, a remarcat că întrevederile pe care ei le-au avut până acum n-au condus la absolut niciun rezultat bun pentru Republica Moldova, n-au făcut decât să justifice existența lui Krasnoselski în postura de „lider al Transnistriei”.
„Acum, în preajma alegerilor, desigur că domnul Dodon ar dori ca domnul Krasnoselski să-l ajute, să trimită alegători din Transnistria să voteze în alegerile prezidențiale și în alegerile parlamentare anticipate, se presupune că pentru domnul Dodon și pentru Partidul Socialiștilor. Acest aranjament a fost inaugurat de domnul Plahotniuc prin înțelegerile sale personale cu Victor Gușan, care în alegerile prezidențiale din noiembrie 2016 și parlamentare din februarie 2019 au trimis un număr crescând de alegători din Transnistria să voteze la alegerile din Republica Moldova”, a spus Vladimir Socor.
Întrebat ce vor discuta cei doi acum, ținând cont și de punctele de control care au fost amplasate unilateral de către partea tiraspoleană, analistul a răspuns că problema punctelor de control ilegale apare în fiecare an, de peste 20 de ani încoace. Problema care se pune acum este alta, este eventuala participare în număr mare a alegătorilor transnistreni la alegerile din Republica Moldova. „Guvernarea nu numai că nu va protesta împotriva aducerii alegătorilor transnistreni, dar va încerca din răsputeri să favorizeze acest proces. Revine opoziției parlamentare sarcina de a alerta observatorii externi și guvernele europene, să se opună acestui fenomen. Nu există nici cea mai mică justificare pentru alegătorii transnistreni să participe în alegerile din Republica Moldova. Transnistria este izolată din punct de vedere informațional de restul Republicii Moldova, Transnistria este supusă unui val intens de propagandă rusească, atât din Moscova, cât și chiar din Tiraspol, care îndoctrinează populația din Transnistria în spiritul Marii Rusii și al lumii ruse. Alegătorii din Transnistria sunt neinformați, partidele și candidații din Republica Moldova nu pot face campanie în Transnistria, deoarece nu au voie. De aceea, aducerea alegătorilor transnistreni pe malul drept ar putea să dezechilibreze în mod fatal balanța politică de pe malul drept al Nistrului”, a menţionat Vladimir Socor.
Întrebat cine, la modul serios, se mai gândește la soluționarea politică a conflictului transnistrean, analistul a răspuns că perspectivele de soluționare politică, indiferent cum este definită această soluționare, par foarte îndepărtate, dar ele nu pot fi excluse.
Pe 21 iulie, s-au împlinit 28 de ani de la semnarea Acordului moldo-rus din 1992 de încetare a focului la Nistru. Documentul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei „Zone de Securitate”, constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste. După semnarea acordului, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul autorităţilor nelegitime de la Tiraspol, inclusiv oraşul Tighina (Bender).
