logo

Vladimir Odnostalko: Protestele de duminică au fost pentru dreptate și echitate


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-odnostalko-protestele-de-duminica-au-fost-pentru-dreptate-8004_1085011.html

Protestul de duminică s-a caracterizat prin echitate și este într-adevăr unul popular. „La ziua de astăzi, vrem noi sau nu vrem, Stoianoglo este singurul din istoria Republicii Moldova, care a arătat echidistanță. Până acum procurorul general întotdeauna era al cuiva. El s-a ocupat strict de lucru. A lucrat la formarea unei procuraturi sănătoase în interior, decorupționând-o maximal, pe cât era posibil, pentru că înțelegem că este vorba de o caracatiță. A dat dovadă de decență, onestitate, de patriotism. Iată de ce protestele sunt pentru dreptate, pentru că Stoianoglo astăzi personifică această dreptate în societate. Acest om a unit în jurul său oameni de diferite naționalități, vârste, diferiți politicieni”, a declarat Vladimir Odnostalko, deputat al Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul dezbaterii publice la tema „Protestele de duminica trecută: motive, scopuri, baza socială, eventuale evoluții, beneficii și riscuri”, organizate de IPN.

„În Republica Moldova clasa politică, societatea civilă, au tot adus învinuiri structurilor de forță – Procuratură, Poliție, SIS. Unele momente erau evidente în ceea ce privește ilegalitățile comise de aceste structuri cu privire la cetățeni, la agenți economici. Și iată că s-a întâmplat că poporul a ieșit pentru un procuror general. În Moldova, așa ceva nu a mai fost”, a menționat deputatul.

În opinia lui Vladimir Odnostalko, procurorul general Alexandr Stoianoglo a demascat relele din sistemul Procuraturii, diferitele clanuri din sistem, mișcările corupționale, prin care erau deposedați de business-ul lor agenți economici, „el a terminat aceste practici”. De asemenea, a închis numeroase dosare deschise pe numele politicienilor din opoziție – pe numele Maiei Sandu, PAS, Platformei DA, Partidului Nostru al lui Renato Usatâi, al unor primari, al președinților de raioane – toate deschise pe timpul regimului Plahotniuc. „În acele dosare lipsea orice temei juridic pentru a fi anchetați penal acei oameni. Mulți businessmani care s-au aflat în izolatorul penitenciarului nr. 13 au fost eliberați, deoarece ei s-au aflat acolo pentru ca să fie deposedați de proprietatea pe care o dețineau sau pentru a-i face să se împartă”, a menționat deputatul din opoziție.

Potrivit lui, tăcerea partenerilor de dezvoltare – a ambasadorii străini acreditați în Republica Moldova, favorizează atitudinea poporului față de procurorul general Alexandr Stoianoglo. Deputatul Vladimir Odnostalko a acuzat procedura prin care a fost reținut procurorul general: „Într-o singură oră a fost intentat dosarul penal, Consiliul Superior al procurorilor a adoptat decizia. Din punctul de vedere al procedurii, e teribil ceea ce avut loc. A fost necesară o justiție televizată, cu mascați, și ea a fost realizată. La CEDO acest dosar va fi câștigat de domnul Stoianoglo fără dubii”. În opinia lui Vladimir Odnostalko, acțiunile de reținere a procurorului general au fost „dorința” „regimului” de la guvernare.

Vladimir Odnostalko a precizat că doar cu trei minute înainte de a fi reținut, Alexandr Stoianoglo avea programat un briefing la care intenționa să expună „o nouă porție de adevăr despre regimul Sandu – PAS”. El a fost reținut după ce a făcut publică, cu dovezi ale Europol-ului, corespondența reprezentanților diplomatici europeni cu „procurori odioși care acum servesc regimul de la guvernare – Morari și alții”.

În opinia deputatului, „baza socială pentru proteste se formează cu repeziciune”. Faptul că guvernarea a majorat pensiile unui număr de 400 000 de cetățeni este meritul fostei guvernări, care a asigurat venituri mai mari în buget. „Ați promis să gestionați în mod eficient pandemia – nu faceți asta, deși ați criticat socialiștii când s-au aflat la guvernare”, a menționat Vladimir Odnostalko. „Creșterea sălbatică a prețurilor la produsele alimentare și utilități, cu scăderea, în același timp, a veniturilor populației, creează o situație foarte favorabilă pentru mari proteste populare. Și nu contează care va fi partidul care va chema lumea la proteste. Pentru că chibritul focului social deja arde”, a precizat deputatul.

Dezbaterea publică la tema „Protestele de duminica trecută: motive, scopuri, baza socială, eventuale evoluții, beneficii și riscuri”, a fost organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.