logo

Vladimir Cuc: Jumătate din planul de acțiuni privind implementarea condiționalităților UE a fost aprobat


https://www.ipn.md/index.php/ro/vladimir-cuc-jumatate-din-planul-de-actiuni-privind-implementarea-7965_1093893.html

Jumătate din cele 35 de acțiuni prevăzute în planul de implementare a condiționalităților propuse de Comisia Europeană au fost realizate. O spune secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc, potrivit căruia majoritatea acțiunilor realizate vizează adoptarea legilor sau regulamentelor necesare bunei funcționări a instituțiilor, notează IPN.

Odată cu obținerea statului de țară candidată la aderare, Comisia Europeană a recomandat Republicii Moldova realizarea a 9 condiționalități de bază. Este vorba despre reforma justiției, remedierea deficiențelor în legislația electorală, combaterea corupției, deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor, îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice, implicarea societății civile în procesele decizionale, consolidarea capacității administrației publice și protecția drepturilor omului și combaterea violenței de gen. Secretarul de stat de la Ministerul de Externe spune că planul de acțiuni privind realizarea acestor condiționalități este implementat în proporție de 50%.

„Mergem activ pe realizarea celor 9 măsuri setate de Comisia Europeană. Planul de acțiuni a fost aprobat în august 2022, iar perioada de implementare este de un an. Jumătate din acțiuni sunt planificate până la sfârșitul acestui an, în total fiind vorba de 35 de acțiuni, celelalte vor fi lăsate pentru anul viitor. Avem 18 acțiuni realizate sau aflate în etapa finală. De exemplu, a fost consolidat cadrul juridic al CSM, a fost aprobată legislația ce vizează verificarea candidaților pentru Institutul Național de Justiție, a fost ajustată legea Procuraturii conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, recent a fost aprobat noul Cod Electoral”, a spus Vladimir Cuc în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.

Potrivit secretarului de stat, crizele cu care se confruntă Republica Moldova complică procesul de implementare a planului de acțiuni, însă autoritățile nu vor admite abateri de la calendarul convenit cu partenerii europeni.

Foarte multe acțiuni din acest plan sunt legi, strategii, dar sunt și aspecte care vor fi măsurate în date statistice. O problemă în implementare o reprezintă crizele permanente cu care ne confruntăm. O altă barieră vizează capacitățile administrative reduse ale autorităților și asta este o vulnerabilitate mare care este deja semnalată și de partenerii noștri europeni. Pe acest domeniu se lucrează deja, fiind vorba de sporirea numărului funcționarilor care lucrează atât pe analiza politicilor, cât și în direcțiile care nemijlocit elaborează legi și regulamente”, a mai spus secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În același timp, experții în domeniul integrării europene spun că reformarea instituțiilor de drept și asigurarea independenței justiției vor fi aspectele care vor cântări cel mai mult în evaluarea Comisiei Europene.


„În primul rând, se va pune accent pe consolidarea instituțiilor de drept. Cele 9 condiționalități ale UE au pornit de la consolidarea instituțiilor de drept. Mai este o condiționalitate numită generic dezoligarhizare, dar care este strâns legată de statul de drept, de asigurarea unei justiții corecte. Dar când vom ajunge la evaluarea progresului nostru și darea unei aprecieri de către instituțiile europene, toate sectoarele vor fi evaluate. Cred că Comisia va atrage o mare atenție la capacitățile instituționale”, a spus expertul IPRE, Adrian Ermurachi.

La 23 iunie 2022 Republica Moldova a obținut alături de Ucraina statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Georgiei, care a depus o cerere similară, doar i-a fost recunoscută perspectiva de aderare.