Deputatul Vladimir Cebotari este candidatul Partidului Democrat la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Acesta urmează să depună joi, 19 septembrie, documentele pentru înregistrarea în alegeri la Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău, nr. 1, transmite IPN.
Vladimir Cebotari are 38 de ani. Între 2008-2010 a fost președinte al Consiliului de Administrare al SA „Gara Nord”. Din decembrie 2011 până în iunie 2013 a fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova. Din iunie 2013 până în aprilie 2015, a exercitat funcția de viceministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor, concomitent, în ianuarie-iulie 2014, a fost președinte al Consiliului de Administrare al ÎS „MoldATSA”.
În aprilie-iulie 2015 a fost director general al întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, iar la 30 iulie 2015 a fost învestit în funcția de ministru al justiției.