Banii identificați pentru a sprijini agricultorii care au protestat în Piața Marii Adunări Naționale sunt luați de la copii și bătrâni. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care respinge ultimatumul fermierilor și spune că Guvernul este în căutare de noi fonduri pentru a ajuta agricultorii. De asemenea, vicepremierul dă asigurări că regulamentul acordării subvențiilor este în proces de lucru, iar în scurt timp cele 200 de milioane de lei promise agricultorilor vor fi repartizate beneficiarilor prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), notează IPN.
Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, Guvernul a identificat din bugetul de stat 200 milioane de lei ce vor fi distribuite agricultorilor pentru subvenționarea costurilor îngrășămintelor, utilizate în toamna anului 2022.
„Este posibilă preluarea TVA de la motorină, rambursăm acciza la motorină, inclusiv pe ultimele două luni ale anului 2022. Și cu aceste 200 de milioane de lei vom subvenționa îngrășămintele folosite de agricultori în toamna anului 2022, chiar dacă nu le-au folosit. Datele arată că 35-40% dintre agricultori nu au folosit îngrășăminte în toamna anului 2022, fiind vorba de cei foarte mici, care nu au avut potențialul financiar să-și cumpere aceste îngrășăminte. Am decis să le dăm la toți, în funcție de suprafețele prelucrate. Proiectul regulamentului va fi elaborat de grupul de lucru care se va întâlni vineri. Vor veni de la AIPA, de la Ministerul Agriculturii, fermieri, și vom începe să lucrăm la acest draft al regulamentului, care va fi elaborat în curând, ca ulterior prin intermediul AIPA banii să fie repartizați agricultorilor care au avut culturi de toamnă, grâu, orz”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”de la TVR Moldova.
Acum două zile, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a anunțat suspendarea protestului agricultorilor. În cazul în care Guvernul nu identifică resurse financiare suplimentare, fermierii amenință cu reluarea protestului începând cu data de 1 august.
„Toți acești bani sunt luați de la copii, bătrâni, de la 2,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, pentru că Guvernul conștientizează că este o situație complicată. Banii nu sunt ai Ministerului Agriculturii sau ai lui Bolea, sunt inclusiv ai copilului care s-a născut ieri. Toți cetățenii țării au luat acum 200 de milioane de lei și i-au dat agricultorilor. Guvernul nu doarme, ci caută alte surse pentru a fi identificate”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Până la data de 1 august, fermierii cer autorităților identificarea resurselor financiare pentru alocarea compensațiilor în valoare de 3000 lei per hectar pentru culturile de primă grupă, aducerea motorinei din România și distribuirea către agricultorii micro, mici și mijlocii. De asemenea, fermierii cer introducerea, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor la credite și împrumuturi.