logo

Vlad Goian nu mai este antrenorul echipei FC Tiraspol


https://www.ipn.md/index.php/ro/vlad-goian-nu-mai-este-antrenorul-echipei-fc-tiraspol-7979_1017215.html

Vlad Goian s-a despărţit de FC Tiraspol, echipă pe care a antrenat-o timp de 4 ani, reuşind să cucerească Cupa Moldovei în 2013, dar şi medaliile de argint şi bronz ale campionatului, transmite IPN.

„Mulţumesc conducerii echipei pentru încrederea acordată. Mi-au rămas amintiri plăcute la FC Tiraspol şi doresc echipei să devină mai bună”, a declarat pentru site-ul oficial al formaţiei, Vlad Goian.

FC Tiraspol se află pe locul 5 după 17 etape disputate. Echipa este calificată şi în semifinalele Cupei Moldovei, unde va întâlni formaţia Dacia. FC Tiraspol s-a despărţit recent şi de jucătorii Ademar Xavier, Bogdan Hauşi, Dmitrii Matvienko şi Serghei Şapoval.