logo

Vizita parlamentarilor europeni urmăreşte scopul de a arăta Moldovei că nu este singură


https://www.ipn.md/index.php/ro/vizita-parlamentarilor-europeni-urmareste-scopul-de-a-arata-moldovei-ca-7965_960079.html

Uniunea Europeană (UE) şi Parlamentul European (PE) au sprijinit şi sunt determinate să continue sprijinul şi asistenţa R. Moldova în vederea depăşirii problemelor şi dependenţei de piaţa rusească prin facilitarea accesului produselor (în special, a vinurilor) din Moldova pe piaţa UE, dar şi prin acordarea asistenţei RM în vederea asigurării furnizărilor de energie la preţuri rezonabile şi crearea alternativelor în sectorul energetic. Europa depune eforturi, în comun cu partenerii din RM, în vederea realizării unei soluţii paşnice, durabile şi comprehensive a diferendului transnistrean păstrând suveranitatea şi integritatea RM. În acest context, vizita oficială în RM a Biroului Delegaţiei PE în cadrul Comitetului de Cooperare Parlamentară (CCP) UE – RM, poartă un caracter simbolic cu scopul de a arăta că Moldova nu este singură, se arată într-un comunicat de presă al Delegaţiei Comisiei Europene în RM. Potrivit comunicatului, scopul vizitei este de a evalua starea de lucruri şi de a coordona politicile PE în contextul evenimentelor recente în regiune, şi anume stabilirea controlului eficient la graniţa Ucraina – RM de către Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră, recenta întrerupere în mod unilateral a negocierilor de soluţionare a diferendului transnistrean. Parlamentarii europeni vor mai studia progresul atins în lupta împotriva traficului cu fiinţe umane. Pe agenda vizitei mai figurează chestiuni privind libertatea mass-media şi implementarea corectă a legislaţiei şi a procedurilor legislative, respectul pentru drepturile fundamentale şi drepturile omului, lupta împotriva corupţiei. Va fi evaluată şi situaţia în urma embargoului impus de Rusia vinurilor din RM, precum şi utilizarea de către Rusia a „Gazprom”-ului în calitate de armă politică de presiune asupra Guvernului RM. Delegaţia PE în cadrul CCP UE–RM, desfăşurată în perioada 27–30 iunie, este condusă de Mariane Mikko, preşedintele Grupului Socialist (PES), Estonia. Din componenţa ei mai fac parte Zdzisław Zbigniew Podkanki, Grupul Uniunea pentru Europa Grupurilor Naţionale (UEN), Polonia, şi Rihards Piks, Grupul Partidului Popular European (EPP), Letonia. În cadrul vizitei de patru zile, Delegaţia va avea întrevederi cu şeful statului şi prim-ministrul RM, ambasadori, reprezentanţii OSCE, ONG şi reprezentanţii delegaţiilor UE. Delegaţia va efectua o vizită şi în regiunea transnistreană, unde va avea întrevederi cu autorităţile regionale pentru a discuta reluarea negocierilor pentru o soluţie paşnică şi comprehensivă a conflictului transnistrean, lupta împotriva traficului cu fiinţe umane, democratizare, respectul libertăţilor fundamentale şi a drepturilor omului în regiune, precum şi retragerea armatei şi armamentului rusesc. În continuare, Delegaţia va vizita frontiera dintre Ucraina şi RM şi, ulterior, Odesa. Copreşedinţii Comitetului de Cooperare Parlamentară (CCP) UE – RM, Mariane Mikko şi Victor Stepaniuc, vor susţine, în finalul vizitei, o conferinţă de presă la 29 iunie, ora 13:40 - 14:20, în incinta Parlamentului R. Moldova.