logo

Vitalie Călugăreanu: Următorul Parlament va fi cel mai murdar din istoria Republicii Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/vitalie-calugareanu-urmatorul-parlament-va-fi-cel-mai-murdar-din-istoria-republi-7978_1047194.html

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu, care a participat împreună cu alți colegi din breaslă la crearea profilurilor candidaților la alegerile din 24 februarie, în cadrul proiectului „Parlamentul curat”, este de părere că următorul legislativ va fi cel mai murdar din istoria Republicii Moldova. Jurnalistul spune că a ajuns la această concluzie după ce examinat informații detaliate despre pretendenții la fotoliul de deputat. Potrivit lui, oamenii integri, cărora jurnaliștii nu le-au găsit „păcate”, nici nu s-au implicat în campania electorală, transmite IPN.

„Eu sunt foarte dezamăgit de acuratețea oamenilor politici care s-au antrenat în această campanie electorală. Cred că va fi cel mai murdar Parlament posibil din Republica Moldova”, a declarat Vitalie Călugăreanu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Potrivit lui, votul de duminică este extrem de important pentru viitorul acestei țări. „Este foarte important ca fiecare să se pătrundă de responsabilitatea că este cetățean al acestei țări și să nu mai voteze oameni care mint, care fură și oameni care urăsc „din rinichi” această țară”, a adăugat jurnalistul.

Jurnalista Lilia Zaharia susține că în procesul de documentare pentru a realiza profilurile candidaților, jurnaliștii de la platforma „Parlamentul Curat” s-au confruntat cu mai multe dificultăți printre care și amenințări din partea pretendenților la fotoliul de deputat. „Mă refer la acele amenințări care au fost la adresa Marianei Colun de la Centrul de Investigații Jurnalistice când un candidat pe listele socialiștilor i-a adresat pe o rețea de socializare cuvinte urâte. Din câte știu, autoritățile încă nu au reacționat, deși Centrul de Investigații Jurnalistice a sesizat mai multe instituții”, a declarat jurnalista.

În plus, Lilia Zaharia spune că o altă problemă a campaniei a fost lipsa de comunicare a Autorității Naționale pentru Integritate cu jurnaliștii. „ANI, ca și alte instituții, atunci când jurnaliștii solicită o informație, solicită că aceștia trebuie să se supună legii petiționării – 30 de zile lucrătoare pentru a primi răspuns, deși toată campania durează 30 de zile calendaristice.

Profilurile majorității candidaților pe circumscripțiile uninominale și pe listele de partid pot fi văzute pe portalul moldovacurata.md.