logo

Vitali Ignatiev acuză Chișinăul de inducerea negocierilor în impas


https://www.ipn.md/index.php/ro/vitali-ignatiev-acuza-chisinaul-de-inducerea-negocierilor-in-impas-7965_1070565.html

Reprezentantul politic al Tiraspolului în reglementarea transnistreană, Vitali Ignatiev, susține că pe parcursul acestui an, negocierile între părți au ajuns practic în impas, ca urmare a acțiunilor Chișinăului. Potrivit lui, „Republica Moldova nu doar că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în cadrul acordurilor anterioare, ci și a recurs la noi acțiuni de presiune asupra regiunii transnistrene, fapt recunoscut de către experții OSCE”, transmite IPN.

Vitali Ignatiev, citat de presa din regiune, a subliniat că Chișinăul, practic, a zădărnicit negocierile în formatul 5+2, refuzând să semneze protocolul final de la Bratislava. „Și în pofida eforturilor mediatorilor, documentul așa și nu a fost semnat până la sfârșitul anului”.

Ministrul de facto al afacerilor externe din regiune Vitali Ignatiev menționează și faptul că, în ultimul moment, reprezentantul politic al Chișinăului în procesul de reglementare, vicepremierul Alexandru Flenchea, a refuzat întrevederea cu el. În opinia sa, în acest fel, „Republica Moldova a torpilat procesul de negociere, ignorând problemele umanitare care trebuie abordate în interesul cetățenilor”.

„Refuzul noului reprezentant politic din partea Republicii Moldova de a participa la ședința inițiată de Transnistria pe 23 decembrie este o constatare a lipsei de interes pentru aprobarea finală a documentului. Omologii mei precedenți și actuali de la Chișinău au folosit orice trucuri pentru ca semnarea protocolului final al ședinței de la Bratislava să nu aibă loc”, a declarat Vitali Ignatiev.

„Putem spune cu certitudine că Protocolul de la Bratislava nu va fi semnat, deoarece săptămâna aceasta am recepționat sumarul reuniunii „ședinței permanente ...” de la Bratislava, pregătit de președinția în exercițiu a OSCE. Reieșind din principiile și procedurile procesului de negociere, sumarul este pregătit doar în cazul în care părțile nu au reușit să ajungă în cadrul ședinței la anumite înțelegeri. Direcția sumarului înseamnă, de fapt, că participanții internaționali s-au resemnat cu faptul că Protocolul de la Bratislava nu va fi semnat, se pare, cu acordul clar al părții moldovenești”, a menționat negociatorul Tiraspolului.

Formatul „5+2” include reprezentanții părților – Republica Moldova și regiunea transnistreană, mediatorii – OSCE, Federația Rusă și Ucraina și observatorii – UE și SUA. Ultima rundă de negocieri, care a avut loc la începutul lunii octombrie la Bratislava, nu s-a încheiat cu semnarea vreunui document. Potrivit viceprim-ministrului pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, proiectul protocolului elaborat după reuniune nu a fost semnat din cauza a patru priorități anunțate de Chișinău, cu care Tiraspolul nu a fost de acord. În acest context, reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, a propus o formulă de compromis. În urma întrevederii în formatul „1+1” din 16 decembrie, Alexandru Flenchea a anunțat că scopul întrevederii a fost de a definitiva textul Protocolului „5+2”, urmând a fi identificată formula de compromis.