logo

Virgiliu Pâslariuc: Scopul PAS e să fortifice și depolitizeze instituțiile audiovizualului


https://www.ipn.md/index.php/ro/virgiliu-paslariuc-scopul-pas-e-sa-fortifice-si-depolitizeze-8004_1085275.html

Instituțiile audiovizualului sunt slabe, iar credibilitatea lor este joasă. „În aceste condiții, orice concurs ai face, el va fi contestat. Noi vrem să întărim instituțiile, să le dăm instrumentele necesare, ca să poată livra rezultat. Noi fortificăm. Codul Audiovizualului este foarte bun, dar el a dat foarte mare independență regulatorului – Consulului Audiovizualului. Codul a dat stimulente, dar n-a prevăzut sancționări. Când vorbim despre responsabilizare, instaurăm această stare de excepție, care este firească. Noi întărim instituția, o facem să fie funcțională, să nu fie dependentă – noi trebuie să depolitizăm”, a declarat Virgiliu Pâslariuc, deputat al Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul dezbaterii publică a IPN la tema „Revenirea Teleradio-Moldova sub control parlamentar: plusuri și minusuri, beneficii și riscuri”

Virgiliu Pîslariuc s-a referit la două modificări importante prevăzute în proiectul de lege: „Unul este reîntoarcerea la prevederile ante 2018, când Compania Teleradio-Moldova se afla sub control parlamentar. Una din misiunile Parlamentului este controlul. Fiecare domeniu este supus controlului parlamentar, inclusiv domeniul audiovizualului. Noi am făcut ca audiovizualul să nu intre în sfera de control a Guvernului și practic singura autoritate publică responsabilă de aceste politici, chiar conform prevederilor Codului Audiovizualului, este Parlamentul. Deci, scopul nostru este ca această lege bună să fie aplicată, ceea ce nu s-a făcut până acum. Ultimii ani ne-au arătat că ceva n-a mers bine. Fiindcă Consiliul Audiovizualului este prin definiție un regulator, reglementator, arbitru, el nu este administrator. Când fosta guvernare a pus Compania în subordinea Consiliului Audiovizualului, de fapt, ea a încercat să protejeze un instrument foarte important de propagandă. Este ca și cum ai pune pe cineva să arbitreze jocul unei echipe de fotbal, proprietarul echipei căreia este. Atunci meciul va fi într-o singură poartă. În toate rapoartele din ultimii trei ani au existat și sancțiuni pentru Teleradio-Moldova, dar se vedea foarte clar care este direcția principală. Toate criticile care s-au adus Companiei că n-a fost depolitizată, ci din contra, sunt justificate. Parlamentul reia dreptul de desemnare a directorului general, la propunerea Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare – noi păstrăm autonomia. Dar, ca instituție de control public, noi conferim un grad mai mare de legitimitate prin desemnare”, a spus deputatul.

„Al doilea element este legat de Consiliul Audiovizualului. I s-a dat o independență totală, care frizează. Mă refer la impunitate: tu nu ești responsabil de nimic. Și aici am văzut samavolnicie și abuz – acest organ nu se subordonează nimănui și nu răspunde de nimic. Doar aduce raportul anual. S-au dat stimulente, nu s-au dat și sancțiuni. Și atunci noi am spus: în spiritul legii, conform căreia orice funcționar de demnitate publică – iar membrii CA sunt asemenea demnitari – în cazul în care nu-și îndeplinește corespunzător atribuțiile, poate fi eliberat din funcție. Asta este legea pe care o aplicăm tuturor”, a menționat Virgiliu Pâslariuc.

Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare își va păstra atribuțiile, numai că deja componența sa va fi numită prin girul Parlamentului. Până acum componența Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare era desemnată de Consiliul Audiovizualului, în urma concursului desfășurat. „Noi nu putem spune acum că Consiliul Audiovizualului este scos de sub afilierea politică. Parlamentul este fondatorul Companiei Telaradio-Moldova. Noi întoarcem Compania sub control legitim. Scopul nostru este să facem ca această instituție să funcționeze independent”, a spus Virgiliu Pâslariuc.

„Noi trebuie să pornim de la specificul PAS-ului. Noi n-am fost un partid care a avut televiziuni, presă. Noi am mers cu presa noastră de partid. Ratingul nostru politic niciodată n-a depins de mass-media. Un exemplu: membrii CA au început să vorbească despre aceste schimbări, insinuând că se introduce cenzura. Temerea lor cea mai mare era că Parlamentul va lua licențele televiziunilor. Eu la început mi-am spus: ia te uită ce gândire îngustă. Pe urmă mi-am dat seama de ce – este exact pentru ce acei oameni au fost puși acolo: controlarea mass-mediei, dominarea enormă a holdingurilor politice. Așa se făcea la noi în politică: se investeau bani în mass-media, fiindcă acestea sunt instrumente de propagandă și persuasiune. Puterea în ziua de astăzi se face prin cuvânt. Și ei așa făceau politică. Noi politica o facem altfel. Pentru noi sunt importante valorile din Codul Audiovizual, de aceea vom merge până în pânzele albe ca să fie respectate principiile din lege. Pentru noi aceasta este vital. Noi nu ne temem. Pentru noi este important ca publicul, cetățenii, în condițiile unui război hibrid, să primească informația calitativă și veridică, inclusiv din partea instituțiilor statului”, a menționat Virgiliu Pâslariuc.

Dezbaterea publică la tema „Revenirea Teleradio-Moldova sub control parlamentar: plusuri și minusuri, beneficii și riscuri”, este ediția 210 a ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, proiect susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.