logo

Victoria Sanduța: Reforma justiției trebuie să vină din interior spre exterior, nu invers


https://www.ipn.md/index.php/ro/victoria-sanduta-reforma-justitiei-trebuie-sa-vina-din-interior-7978_1079808.html

Reforma justiției nu poate veni din exterior. Ea trebuie să vină din interior. Va fi o schimbare adevărată doar atunci când va veni din interior spre exterior și nicidecum invers. A spus-o judecătoarea Victoria Sanduța, președintă a Asociației „Vocea Justiției”, într-un interviu pentru IPN.

Magistrata spune că doar judecătorii care sunt membri ai sistemului judecătoresc, care compun corpul de magistrați, pot să înceapă să facă curățenia spre exterior. În opinia sa, evaluarea externă este un concept eronat și sortit eșecului. „El nu este un instrument și un mecanism constituțional, în primul rând”. De asemenea, consideră judecătoarea, e nevoie de schimbarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), deoarece „cu actualul CSM nu este posibil de făcut nicio curățenie în sistem”.

În curățarea sistemului societatea trebuie să fie curajoasă și să denunțe toate cazurile de abuz care le devin cunoscute. Dar, până a fi curajoasă, societatea trebuie să recunoască că, de obicei, oamenii sunt de bună credință, dar când au o problemă personală, cumva, buna credință capătă duble standarde „și parcă tare ar vrea să se asigure că dosarul acela o să fie soluționat în favoarea lor”. De asta, spune magistrata, societatea trebuie să fie conștientă că actuala clasă politică, dar și judecători și procurori sunt copia fidelă a societății. „Persoana, societatea, nu ar trebui să depună un efort de influențare, după cum este specific în societatea moldovenească, dacă ajunge dosarul  în judecată”.

Odată ce se schimbă CSM și încep procese ample de schimbare a sistemului judecătoresc, atunci el trebuie să stabilească și o relație de colaborare cu legislativul și guvernul, consideră Victoria Sanduța. În opinia ei, e nevoie să colaboreze puterea judecătorească cu cea legislativă și cu cea executivă.

„Legislativul este acela care adoptă legi și atunci, când CSM va constata că există niște impedimente legale, atunci trebuie să existe o colaborare între aceste puteri, ca să fie inițiate niște consultări cu parlamentul. Sau chiar CSM să aibă dreptul de inițiativă legislativă și să propună inițiative care să contribuie la ameliorarea situației și, într-un final asigurarea unei justiții corecte”, a menționat Victoria Sanduța.
___

Interviul este realizat în cadrul proiectului Agenției de presă IPN „Injustiția scoasă la vedere prin mijloace multimedia”. Victoria Sanduța este judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru și președinta Asociației „Vocea Justiției”. În iulie 2019, judecătoarea a dat citire, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii,  unei declarații comune a unor judecători, prin care condamnă lipsa de independență și de integritate a instituției și a sistemului judecătoresc în general. Tot atunci, i-a numit pe membrii CSM „complici ai regimului Plahotniuc” și le-a cerut demisia.