logo

Victor Pușcaș: Trebuie gândit cum să fie aleși judecătorii constituționali ca ei să fie distanțați de politic


https://www.ipn.md/index.php/ro/victor-puscas-trebuie-gandit-cum-sa-fie-alesi-judecatorii-8004_1073284.html

Societatea trebuie să se gândească cum să fie aleși judecătorii constituționali ca ei să fie distanțați de politic și să nu fie aleși pe criterii politice. Declarația a fost făcută de Victor Pușcaș, judecător în demisie la Curtea Constituțională, profesor universitar, la dezbaterile publice: „Curtea Constituțională în bătaia vânturilor politice: normă sau abatere?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Profesorul universitar menționează că așteaptă să fie format un grup de lucru care va lucra asupra legislației privind Curtea Constituțională, deoarece, la 25 de ani de la apariția acesteia, unele norme s-au învechit, unele rămân în urmă, iar alte prevederi din legislație contravin unor noi doctrine.


Potrivit lui Victor Pușcaș, Curtea Constituțională trebuie să conștientizeze faptul că este o instituție indispensabilă statului de drept și este absolut necesară. „Statul de drept nu se poate dezvolta în lipsa unei instituții de control a constituționalității, care poate să mențină subiecții sau ramurile puterii în câmpul constituțional”, a spus ex-președintele CC.

În altă ordine de idei, Victor Pușcaș a menționat că există mai multe hotărâri ale CC care sunt adoptate înafara câmpului constituțional. „Constituția prevede că nicio lege, nici un act juridic nu are putere juridică dacă contravine Constituției. Cum să întorci înapoi în câmpul constituțional o decizie luată în afara Constituției? Acest lucru trebuie fixat în Constituție”. Victor Pușcaș spune că CC a decis printr-o hotărâre de a sa, că hotărârile CC sunt parte a Constituției, ceea ce este incorect, în contextul în care în Constituție este scris că Parlamentul este unica autoritate legislativă în stat.

Profesorul universitar spune că CC nu are dreptul să asculte o parte sau altă parte din proces și nu poate fi subordonată, iar dacă judecătorii au ajuns întâmplător la CC și pot fi provocați, înseamnă că trebuie să plece de acolo și să dea locul altor persoane care în orice situație nu vor permite să fie influențați.

Potrivit lui Victor Pușcaș, judecătoriii constituționali trebuie să-și îndeplinească atribuțiile și să manifeste obiectivitate și dreptate. „Nu trebuie să acorde atenție ce spune un partid sau altul, pentru că e clar că orice forță politică are scopurile sale și opoziția are scopurile sale. Judecătorii trebuie să fie neșantajabil și să-și demonstreze independența și integritatea în fiecare zi, în caz contrar să plece din funcție. Hotărârea CC nu trebuie să fie bazată pe oportunitate, dar pe constituționalitate”, spune el.

Dezbaterile „Curtea Constituțională în bătaia vânturilor politice: normă sau abatere?” sunt ediția a 131-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.