logo

Victor Popa: Modificările cosmetice în legislaţia privind sistemul de administraţie publică în RM nu vor duce la nimic


https://www.ipn.md/index.php/ro/victor-popa-modificarile-cosmetice-in-legislatia-privind-sistemul-de-administrat-7965_960379.html

În R. Moldova sunt necesare modificări substanţiale ale sistemului administraţiei publice locale. Ajustările cosmetice în legislaţia ce vizează acest sistem nu vor duce la nimic, a declarat, în cadrul unei emisiuni radiofonice la „Antena C” Victor Popa, doctor habilitat în drept, coordonator de programe la IDIS „Viitorul”. Potrivit sursei citate, până acum, din 1994, în cadrul legislativ din domeniu se făceau diverse modificări uşoare, iar sistemul nu a început să lucreze mai efectiv. Experţii IDIS „Viitorul” au pregătit un proiect de lege, care se numeşte Legea descentralizării administrative. Prin această lege se încearcă stabilirea unui mecanism care să prevadă care sunt atribuţiile primăriilor, iar în cazul în care există un transfer de competenţe din partea administraţiei centrale, acestea să fie acoperite de sursele financiare necesare, etc. Totodată, susţine expertul, proiectul mai prevede că nu toate competenţele pot fi delegate. Ceea ce este reglementat prin normă constituţională, de exemplu, dreptul la învăţătură, la ocrotirea sănătăţii sunt domenii de responsabilitate a statului şi, din aceste considerente, nu pot fi transmite în gestiunea administraţiei publice locale. Referindu-se la un proiect de lege adoptat de Parlament în prima lectură, care prevede că fiecare sector al capitalei va avea primar şi consiliu de sector, Popa a spus că această modificare nu înseamnă altceva decât revigorarea vechiului sistem. Potrivit lui, în actualele condiţii, bunăoară, CMC poate decide asupra unei politici unice privind dezvoltarea uniformă a oraşului. De asemenea, în condiţiile actuale, există pârghii de sancţionare a pretorului sau a funcţionarilor publici local în caz de neîndeplinire a sarcinilor, lucru ce va deveni imposibil odată cu modificările propuse. În ceea ce priveşte modificările Codului electoral care prevăd reducerea, de la o treime la 25%, a pragului electoral pentru validarea alegerilor locale, aprobate în prima lectură de deputaţi, sursa citată a comentat că din punct de vedere al democraţiei, această cifră nu e relevantă. Expertul e de părere că acest prag ar trebui în general eliminat, pentru că dreptul de a participa la alegeri este unul facultativ şi, indiferent de numărul votanţilor, alegerile trebuie să fie validate.