logo

Victor Parlicov: Decizia de a lua gaz pentru malul drept de la Gazprom nu a fost coordonată


https://www.ipn.md/index.php/ro/victor-parlicov-decizia-de-a-lua-gaz-pentru-malul-7965_1095908.html

Moldovagaz nu a coordonat cu Ministerul Energiei decizia de a lua gaz de la Gazprom pentru necesitățile malului drept. O spune ministrul Victor Parlicov, potrivit căruia Moldovagaz a preluat pe malul drept o parte din volumul de gaz care n-a fost consumat de regiunea transnistreană. Potrivit ministrului Energiei, renegocierea contractului cu Gazprom este inoportună atât timp cât nu există un audit al datoriilor malului drept, notează IPN.

Ministerul Energiei cere Moldovagaz să procure de la Energocom gazele naturale pentru consumul malului drept. Solicitarea are loc după ce compania a procurat timp de patru zile din gazul livrat de Gazprom regiunii transnistrene, dar care nu a fost consumat pe malul stâng. Victor Parlicov spune că decizia Moldovagaz nu a fost coordonată cu Ministerul Energiei.

„Decizia a aparținut Moldovagaz, ea nu a fost coordonată cu ministerul. Moldovagaz s-a condus de faptul că există un volum de gaze care rămâne, din gazul contractat deja, din cele 5,7 milioane de m3 pe zi, o parte din acest volum nu s-a reușit să fie consumat pe malul stâng și Moldovagaz a decis că pentru a nu rata aceste volume, ele să fie consumate pe malul drept. Opinia mea este că nu a fost necesară procurarea acestor volume pentru malul drept. Consider că Moldovagaz trebuie să procure în continuare gazul necesar malului drept de la Energocom”, a spus Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Victor Parlicov mai spune că, deocamdată, nu se pune problema renegocierii contractului cu Gazprom. Potrivit oficialului, la discuții cu reprezentanții concernului rus Chișinăul poate reveni abia după finalizarea auditului datoriilor.

„Nu se pune acum problema renegocierii contractului cu Gazprom. Nici măcar prevederile contractuale în vigoare nu sunt respectate. Ei invocă faptul că nu s-a reușit realizarea auditului, nu s-a găsit o soluție pentru reeșalonarea datoriilor acumulate pe malul drept. Ei consideră că sunt în drept să nu respecte prevederile contractuale. Este un contract care asigură așa-zisul echilibru instabil. Revenirea la o discuție cu privire la un eventual contract nou sau renegocierea acestui contract ar avea rost doar după epuizarea divergențelor acumulate până acum. Să fie finalizat auditul și în baza lui să discutăm cum soluționăm stocul de datorii. Abia apoi ar avea rost să discutăm de renegociere”, a explicat ministrul Energiei.

Ieri, Moldovagaz a anunțat că a preluat gazele naturale neprelevate de Tiraspoltransgaz în decursul a 4 zile a câte 500 mii m3/zi. În același timp, Ministerul Energiei spune că Energocom are stocuri de gaze naturale suficiente pentru alimentarea malului drept, cumpărate anterior la un preț similar celui propus de Gazprom.