logo

Victor Juc: Scenariul alegrilor anticipate este unul cu cea mai mare probabilitate de realizare


https://www.ipn.md/index.php/ro/victor-juc-scenariul-alegrilor-anticipate-este-unul-cu-cea-mai-7978_1048011.html

Scenariul privind organizarea unor alegeri parlamentare anticipate este unul cu cea mai mare probabilitate de realizare. După acesta urmează, cu probabilitate mai mică, formarea unei coaliții de guvernare dintre Partidul Socialiștilor și blocul politic ACUM. De această părere este vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc, transmite IPN.

Cu șanse nule Victor Juc cataloghează o majoritate între Partidul Democrat și blocul ACUM. „Aici s-ar mai înscrie în ultimă instanță și un Guvern dintre PDM și PSRM, dar aceasta, la moment, nu este pe ordinea de zi. Deci, este clar că nimic nu este clar după aproape o lună de funcționare a Parlamentului de legislatura a X-a”, a menționat Victor Juc.

Referindu-se la invitația blocului ACUM lansată către deputați în parte de a veni la discuții privind negocierea unui pachet de proiecte pentru „deoligarhizarea” țării, Victor Juc se întreabă de ce deputații vocali din Partidul Socialiștilor tac. În opinia lui, și PSRM este într-o așteptare și se gândește dacă să vină sau nu la guvernare. „Poate se gândesc la liderul lor de facto, Igor Dodon, și care va fi soarta lui în 2020?”, se întreabă Victor Juc.

Jurnalistul Ion Mischevca este de părere că inconsecvența este unul dintre pilonii care stau la baza actualului Parlament. În opinia lui, noul model de a face politică de către blocul ACUM pornind de la negocieri transparente, de la principiul democrației participative să discute în Parlament despre viitoarele configurări ale coaliției de guvernare, „este ceva hilar pentru că nicăieri în lume nu există așa ceva”.

Jurnalistul consideră că modul de invitație la discuții a deputaților din partea blocului ACUM „este un șantaj politic și o tentativă de corupere”.