logo

Vicepreşedinţii PDM vor avea în gestiune câte un departament de specialitate al partidului


https://www.ipn.md/index.php/ro/vicepresedintii-pdm-vor-avea-in-gestiune-cate-un-departament-de-specialitate-al--7965_1006680.html

Vicepreşedinţii PDM vor conduce câte un departament de specialitate în cadrul partidului. Departamentele vor elabora proiecte cu care PDM se va prezenta în Guvern şi în Parlament. Înfiinţarea departamentelor PDM a fost votată de către Consiliul Politic Naţional al PDM, reunit pe 19 iulie, transmite IPN.

Preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat, după şedinţa consiliului, că până în toamnă va fi completată componenţa acestor departamente. „Aceste departamente au fost create pentru că PDM, dincolo că este promotorul de ideologie la nivel de sarcini, priorităţi, declaraţii, trebuie să fie capabil să elaboreze soluţii pentru problemele prioritare ale cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus preşedintele PDM.

Marian Lupu a mai declarat că ministerele sunt elemente de promovare a politicilor, dar politicile şi soluţiile trebuie să fie concepute, gândite şi propuse de platforma de partid. Până în octombrie, departamentele vor veni cu un pachet amplu de iniţiative legislative cu soluţii concrete.

Întrebat dacă PDM se pregăteşte de electorală, Marian Lupu a spus că un partid se pregăteşte de campanie imediat, a doua zi după alegeri. „Munca politică a unui partid înseamnă nu doar propagandă şi ideologie goală, un partid înseamnă soluţii concrete pentru probleme concrete ale oamenilor”, a mai spus Marian Lupu.

Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat că partidul a decis să se organizeze în stil european. „Este o etapă extrem de importantă în procesul de modernizare a partidului. Conform deciziilor congresului, odată cu înfiinţarea departamentelor începe o etapă nouă a PDM. Ne-am propus să mergem pe calea europeană şi ne învăţăm să ne organizăm conform rigorilor şi principiilor europene. Aceste departamente există şi în formaţiunile politice europene şi activitatea lor dă rezultate foarte bune”, a spus Vlad Plahotniuc, care va avea în subordine departamentul de organizare internă a partidului.

De asemenea, în cadrul consiliului s-a decis unanim că PDM va consolida prin acţiunile sale guvernarea, asigurându-i nu doar stabilitate, dar eficienţă şi rezultate.