logo

Vicepremierul Mihai Popșoi va întreprinde o vizită de lucru în Germania


https://www.ipn.md/index.php/ro/vicepremierul-mihai-popsoi-va-intreprinde-o-vizita-de-lucru-7965_1103825.html

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va întreprinde marți o vizită de lucru la Berlin, la invitația omologului său germen, Annalena Baerbock. Oficialii vor aborda subiecte care vizează situația din regiune, oportunitățile de consolidare a relațiilor bilaterale, dar și sprijinul Germaniei acordat Republicii Moldova în parcursul european, transmite IPN.

De asemenea, oficialul moldovean se va întâlni cu președintele Comisiei pentru afaceri europene, Anton Hofreiter, președintele comisiei politicii externe, Michael Roth, președintele grupului parlamentar de prietenie Moldova-Bulgaria-România, Bernhard Herrmann, dar și cu membrii comisiilor respective din Bundestag.

Și ministrul energiei, Victor Parlicov, efectuează în perioada 8-11 aprilie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. La Washington D.C, oficialul va avea întâlniri cu oficiali de rang înalt din administrația americană și reprezentanți ai industriei energetice. Victor Parlicov se va întâlni cu secretara pentru energie, Jennifer M. Granholm, secretari adjuncți ai Departamentului de Stat, administratorul adjunct al USAID, conducerea US International Development Finance Corporation și National Safety Council, dar cu reprezentanți ai Camerei Reprezentanților și Senatului.