logo

Viața unui pacient de 25 de ani cu hemoragie subarahnoidiană, salvată de medicii de la IMU


https://www.ipn.md/index.php/ro/viata-unui-pacient-de-25-de-ani-cu-hemoragie-7967_1097585.html

Viața unui pacient de 25 de ani, diagnosticat cu hemoragie subarahnoidiană cauzată de un anevrism rupt de artera comunicantă anterioară, confirmat prin AngioCT, a fost salvată de o echipă multidisciplinară, formată din medici specialiști neurochirurgi și endovasculari, de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU), transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, IMU menționează că tratamentul depinde de localizarea, dimensiunea și tipul anevrismului, precum și de starea generală a pacientului. În multe cazuri, este preferat tratamentul endovascular, care implică navigarea prin sistemul vascular pentru a ajunge și a trata anevrismul.

Acesta nu este primul caz de acest gen tratat cu succes la IMU.

Chiar din prima zi după intervenție, pacientul se simte bine. S-a deplasat prin Secție din a doua zi fără vreun deficit neurologic, iar după șapte zile de spitalizare a fost externat.

Potrivit IMU, de regulă anevrismele cerebrale se tratează prin două metode – cea deschisă, care presupune o craniotomie mai largă și închiderea prin clipare, care se face nemijlocit în Departamentul de Neurochirugie de la IMU și a doua metodă, mai modernă, este închiderea endovasculară, care, de asemenea, se efectuează la IMU. În cazul pacientului de 25 de ani a fost implementată a doua metodă.

La tratarea pacientului a participat echipa medicală formată din: Andronachi Victor, șeful Departamentului de Neurochirurgie, Alexandru Andrușca, medic neurochirurg, Andrei Filioglo, medic neurolog intervenționist, Roman Smolnițchi, șeful Laboratorului Medicină Intervențională, Serghei Taran, medic anestezist și Irina Batarovschi, asistentă medicală.

Un anevrism cerebral este o dilatație sau o „umflătură” la nivelul pereților unei artere din creier. Atunci când acesta se rupe sau „erupe”, provoacă o hemoragie cerebrală, o urgență medicală cu potențiale consecințe tragice. Semnele pot include dureri de cap severe, greață, confuzie, convulsii și, în cele mai grave cazuri, poate duce la comă sau deces.