Viaductul va fi repus în funcţiune cu două săptămâni mai devreme decât se planifica iniţial
https://www.ipn.md/index.php/ro/viaductul-va-fi-repus-in-functiune-cu-doua-saptamani-mai-devreme-decat-se-planif-7966_960170.html
Reparaţia viaductului ce leagă sectoarele Centru şi Botanica din capitală se va finaliza cu cel puţin două săptămâni mai devreme decât a fost preconizat. Şeful adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii, Alexei Vârlan, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că viaductul va fi dat în exploatare către 1 august, şi nu la 15 august, cum s-a planificat iniţial.
Potrivit sursei citate, termenul de reconstrucţie a celei de a doua părţi a viaductului va fi mai scurt din cauza timpului favorabil care permite ca materialele folosite la asfaltare şi reparaţie să ia duritate mai repede.
De la 1 iunie şi până la 1 august, cele 3 întreprinderi implicate în reconstrucţie, „Poduri Prim”, SA „Edilitate” şi Regia „Exdrupo”, efectuează lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă a celor 3 poduri care formează viaductul, asfaltarea şi alte lucrări de hidroizolaţie. Astfel, este scos şi înlocuit tot pavajul rutier, rosturile metalice urmează a fi înlocuite prin altele, performante, din cauciuc şi metal, care nu numai că vor consolida podul, dar sunt mai comode în exploatare, spune Vârlan.
În prima fază a lucrărilor, care s-au efectuat în anul 2005, au fost valorificate lucrări în volum de 12,4 mil. lei, au fost asfaltaţi 12,4 mii metri pătraţi de carosabil, schimbate 19 rosturi de dilatare la 269 de metri liniari ai celor 3 poduri. Totodată, au fost reparaţi 990 metri liniari ai barierei de protecţie a transportului, reparaţi 884 metri liniari ai parapetului.
Cele 3 poduri care formează viaductul ce leagă sectoarele Centru şi Botanica ale capitalei au o lungime totală de 884 de metri liniari.