logo

Veteranul Dorel Roșca a fost reținut de miliția transnistreană


https://www.ipn.md/index.php/ro/veteranul-dorel-rosca-a-fost-retinut-de-militia-transnistreana-7965_1084836.html

Dorel Roșca, veteran al războiului de la Nistru, a fost reținut în această dimineață, 5 octombrie, la postul intern din satul Lunga, raionul Dubăsari, teritoriu controlat de către administrația de facto de la Tiraspol. Miliția transnistreană invocă faptul că veteranul este dat în căutare în stânga Nistrului, transmite IPN.

Dorel Roșca se deplasa, împreună cu alți doi veterani ai războiului de la Nistru, Chiril Motpan și Constantin Covrig, la înmormântarea camaradului de arme, Valeriu Mițul, decedat pe 2 octombrie. La intrarea în satul Corjova, accesul veteranilor a fost îngrădit de către reprezentanții structurilor de forță din regiunea transnistreană.

Contactat de IPN, Constantin Covrig a declarat că Dorel Roșca a fost dus la sediul miliției din Dubăsari, iar apoi a fost dus la subdiviziunea din Dubăsari a așa-zisului minister al securității statului. Pentru că nu au legătură cu el, colegii îl vor aștepta la sediul la care a fost dus.

Constantin Covrig a mai spus că despre incident a fost sesizată Comisia Unificată de Control, Biroul pentru reintegrare, OSCE.

Asociația Promo-LEX a venit cu un apel prin care le solicită autorităților constituționale să asigure eliberarea imediată și necondiționată a lui Dorel Roșca și să depună eforturi suplimentare pentru a rezolva problema reținerilor și restricțiilor abuzive efectuate de către administrația de facto de la Tiraspol.