logo

Veteranii anunță un protest pentru duminică


https://www.ipn.md/index.php/ro/veteranii-anunta-un-protest-pentru-duminica-7967_1073537.html

Consiliul Național al Veteranilor de Război anunță organizarea unui protest în centrul capitalei, duminică, 17 mai. Veteranii au venit cu un apel către administrațiile publice locale să ia atitudine și să ajute veteranii și alte categorii de cetățeni să se deplaseze pe 17 mai la Chișinău, iar către oamenii de bună credință – să ajute protestatarii cu transport, echipament de protecție sau alimente.
 

Într-o conferință de presă la IPN, veteranul Constantin Covrig a declarat că veteranii vor ieși la protest pentru că „mafia trebui să plece, justiția să-și facă datoria, iar cetățeanului trebuie să-i fie întoarsă demnitatea şi dreptatea. „Pe parcursul a 30 de ani de independența, toate guvernările ce sau perindat la putere mi-au tot promis sarea și marea, ca în final să avem o țară fără economie, total coruptă, o populație alungată peste hotare, o sărăcie și mizerie totală. Unul din cele mai vulnerabile pături sociale suntem noi, veteranii de război, ce au luptat la Nistru, în Afganistan și alte războaie post sovietice”, a menționat Constantin Covrig.

Potrivit veteranului, odată cu pacea după Războiul de la Nistru a venit timpul trădărilor din partea politicienilor. Aceștia au trădat poporul moldovenesc când „au pornit contrabandă în cantități astronomice, împreună cu bandiții de la Tiraspol și care continuă și în prezent”, când, „ascunzându-se după paravanul formatului „5+2", au pornit pe calea cedărilor unilaterale”. Politicienii – spun veteranii – au trădat și atunci când au acceptat „scutirea de taxe a întreprinderilor separatiste, recunoașterea diplomelor de studii”. Timp de aproape 30 de ani, nicio guvernare nu a pus pe masă un plan de soluționare a conflictului şi nu şi-a asumat responsabilitatea politică pentru realizarea lui, a remarcat Constantin Covrig.

Veteranul a mai spus că „economia tenebră înflorește, iar sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova  mor în sărăcie și mizerie, neavând locuri de muncă și susținere din partea statului”.

Valerii Sava, veteran din Anenii-Noi, spune că nu și-ar dori ca oamenii să fie nevoiți să plece peste hotare. El a îndemnat doritorii să se alăture la protest pentru a alunga „mafia” de la putere.

Un alt veteran, Vladimir Butnaru, a făcut apel către diasporă, să vorbească cu părinții, prietenii și să-i îndemne să vină la protest.

Un alt veteran din Chișinău, Victor Ciobanu, a chemat la consolidarea tuturor păturilor sociale în  „eliberarea de oligarhi, structuri criminale, impotenți politici, care au adus țara la un colaps economic total și izolarea față de alte țări”.

Veteranii s-au adresat Ministerului Afacerilor Interne, cerând oficialilor să nu le încalce dreptul la întruniri și proteste pașnice, să nu obstrucționeze liberă deplasare și circulația cetățenilor.

Consiliul Național al Veteranilor de Război a fost constituit la Adunarea Generală a Veteranilor de Război în data de 8 februarie 2020. Atunci ei au cerut autorităților îndemnizații lunare de 3000 lei pentru veterani, pentru părinții care și-au pierdut copii pe câmpul de luptă și pentru văduve și copii orfani. Printre revendicări a fost și micșorarea vârstei de pensionare la 55 de ani, asigurare medicală gratuită pe viață, compensații și scutiri la plata serviciilor comunale și la transportul interurban, precum și tratament anual gratuit. Potrivit lor, încercarea de a discuta cu prim-ministru și cu alți funcționari din Guvern sau Parlament, nu a dat rezultate.