logo

Veris şi Dinamo-Auto vor juca în Divizia Naţională


https://www.ipn.md/index.php/ro/veris-si-dinamo-auto-vor-juca-in-divizia-nationala-7979_1006308.html

Veris Chişinău şi Dinamo-Auto Tiraspol au obţinut dreptul de a evolua în Divizia Naţională. Miercuri, 3 iulie, Organul Directiv de Prima Instanţă din cadrul Sistemului de licenţiere a cluburilor de fotbal al FMF a luat decizia de a acorda Licenţa Naţională ambelor cluburi.

O altă echipă, Saxan Ciadîr-Lunga, care a ocupat în sezonul trecut locul 4 în Divizia A, la fel a primit Licenţa Naţională, dar nu are dreptul să participe în eşalonul superior. Saxan va trebui să aştepte o decizie favorabilă din partea Comitetului Executiv al FMF.

„În cazul în care una din echipele care evoluează în Divizia Naţională se va retrage, atunci Saxan ar putea să promoveze”, a declarat Mihai Anghel, preşedintele Comitetului FMF pentru Licenţiere.

Tot astăzi, alte şapte cluburi au primit Licenţa A, ce  le oferă posibilitatea să evolueze doar în Divizia A pe un stadion omologat de FMF.

Conform prevederilor Regulamentului de Licenţiere a FMF, formaţiile care nu sunt de acord cu decizia luată o pot ataca la Organul de Apel al Sistemului de licenţiere a cluburilor de fotbal al FMF într-un termen de 5 zile.

Noul sezon fotbalistic în Divizia Naţională va începe la 27 iulie.