logo

Veris a repurtat cea mai clară victorie a etapei a 4-a


https://www.ipn.md/index.php/ro/veris-a-repurtat-cea-mai-clara-victorie-a-etapei-a-7979_1014703.html

Veris Chişinău a ajuns la trei victorii în noul sezon, la fel cât au Dacia şi FC Tiraspol. Echipa antrenată de Lilian Popescu a câştigat în etapa a 4-a în faţa Academiei, cu 4-1, scrie IPN.

După o primă repriză anostă, încheiată cu scorul de 0-0, Veris a jucat mai bine în repriza a doua şi a marcat de patru ori. Denis Calincov a reuşit să înscrie o dublă în minutele 49 şi 51, cu execuţii de mare jucător. Academia a redus din diferenţă în minutul 68, prin jucătorul de culoare Adama Kone. Peste doar 4 minute, Dumitru Bacal a marcat din faţa porţii, iar Andrian Caşcaval a stabilit scorul final de 4-1, în minutul 80.

„Înfrângerea cu Zimbru şi-a lăsat amprenta în plan psihologic. Era important să câştigăm meciul cu Academia pentru a rămâne în plutonul fruntaş”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul lui Veris, Lilian Popescu.

„A intrat Calincov şi a făcut diferenţa. El la fel ne ajuta pe noi în sezonul trecut. Veris dispune şi de alţi jucători care ştiu să puncteze decisiv. Totuşi cred că nu am meritat să pierdem la un scor categoric. Am avut o bară şi o ocazie pe final”, a spus la rândul său tehnicianul Academiei, Vladimir Vusatîi.

În celelalte partide ale etapei a 4-a s-au înregistrat rezultatele: FC Costuleni - Sheriff 0-1, FC Tiraspol - Zimbru 2-1, Dacia – Dinamo Auto 2-0 şi Saxan - Zaria 1-0. În clasament Dacia este lider, cu 10 puncte, cu unul mai mult ca FC Tiraspol şi Veris.