logo

Veaceslav Semionov va asigura interimatul la Dacia


https://www.ipn.md/index.php/ro/veaceslav-semionov-va-asigura-interimatul-la-dacia-7979_1016357.html

Veaceslav Semionov l-a înlocuit pe Dejan Vukicevic la cârma echipei Dacia Chişinău. El a fost până acum secundul muntenegreanului, care a fost demis după înfrângerea cu Milsami, transmite IPN.

„Veaceslav Semionov va asigura interimatul până la desemnarea noului antrenor principal. Acum ne gândim însă doar la meciul cu Sheriff”, a declarat pentru site-ul oficial al Daciei, vicepreşedintele echipei Ruslan Kmit.

Dacia va întâlni Sheriff-ul duminică, 9 noiembrie, la Speia. Cele două echipe s-au mai duelat o dată în acest sezon, iar Dacia a obţinut prima victorie din istorie în faţa Sheriff-ului în campionat. După 13 etape disputate, Sheriff este lider, având un avans de 7 puncte faţă de Dacia.

Veaceslav Semionov a venit la Dacia pe 7 iulie 2001 în calitate de antrenor. În cariera sa de jucător acesta a evoluat pentru Nistru Chişinău, Zaria Bălţi, Tighina, Speranţa Drochia şi Grănicerul Glodeni.