„Explicația cea mai clară a fenomenului colapsului economic și organizațional al URSS ține de „costurile informaționale foarte mari” – în sensul că totul era hipercentralizat. Un banc spune că în Uniunea Sovietică era un minister al căilor ferate dus și un minister al căilor ferate întors. Se încerca de a controla totul. Luați Strategia Uniunii Sovietice din 1986 și veți vedea că acolo e scris pentru anul 2020 – cât unt va mânca fiecare om, câte cuie vor fi cumpărate și aceasta nu era o glumă, totul era coordonat. Ei credeau că ființa umană poate fi descifrată până în cele mai mici detalii”, a menționat Veaceslav Ioniță, expert economic IDIS „Viitorul”, în cadrul dezbaterii IPN cu genericul „30 de ani fără URSS: de ce a dispărut, de ce mai „trăiește”?. „Omul nu poate fi programat și atunci cânt toată Uniunea Sovietică a lucrat pentru crearea unui sistem unic, costurile informaționale, de luare a deciziilor, costurile neluării deciziilor, erau atât de mari, încât sistemul a colapsat”, a explicat Veaceslav Ioniță.
Potrivit lui, după trecerea a 30 de ani, se poate recunoaște că în perioada sovietică crescuse volumul producției agricole – de trei ori în 30 de ani. Construcția spațiului locativ a crescut. „A fost un progres care trebuie recunoscut. Însă toate aceste lucruri au fost într-un sistem care la început uimea toată lumea, iar pe final toată lumea a fost uimită cât de tare s-a prăbușit. Acel sistem s-a dovedit falimentar în comparație cu restul (sistemul capitalist, n.r.). Omul nu poate fi făcut robot, omul este o ființă vie, cu emoții. Cât lucrurile mergeau bine – salariile și pensiile creșteau, poporul sovietic era gata să plătească costul faptului că nu avea libertate. Căci oamenii simțeau că nu au libertate. După 1985-1986, când în magazine totul dispăruse, când nu mai era nimic, atunci oamenii s-au întrebat: De ce suferim toate acestea? Astfel, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat (prăbușirea URSS, n.r.).
Expertul a descifrat și baza socială a nostalgiei după URSS din zilele noastre, care „este foarte mare”. El s-a referit la oamenii care acum sunt în vârstă, iar în perioada sovietică erau tineri. Aceștia își amintesc de protecția socială care exista atunci. „Noi doar acum am ajuns la nivelul pensiei care a fost în Uniunea Sovietică. Deci, omul spune: eu atunci eram protejat. Dar pensia, ca mărime, nu-i totul. Omul este o ființă socială. Nu contează doar cât are el, ci și cât are în comparație cu alții. 1500 euro în Italia te fac să te simți prost, chiar dacă îți permit să poți să cumperi mai mult; în Moldova te fac să te simți bine din cauză că statutul tău social, în comparație cu alții, este mai ridicat”, a explicat Veaceslav Ioniță.
Expertul a menționat că în perioada sovietică pensionarii aveau un statut social mult mai înalt în comparație cu cel al pensionarilor de acum. „Pensia medie raportată la salariul mediu era în Uniunea Sovietică de peste 40% și ajungea la 50-60%. Statutul omului în vârstă era unul cu demnitate. Organizația Mondială a Muncii spune că omul trebuie să-și ducă cu demnitate bătrânețea, iar pentru aceasta trebuie să-i dai minimum 40% din veniturile lui ratate. Noi acum suntem la sub 30% – am fost și la nivelul de 20-28%. Nu este de ajuns că pensionarul este sărac, dar în raport cu restul membrilor societății el este marginalizat, este dat la periferia societății”, a remarcat Veaceslav Ioniță.
El afirmă că, în cei 30 de ani de Independență, autoritățile Republicii Moldova s-au gândit la pensionari doar de trei ori: în 2001, când s-a făcut o majorare mai substanțială, în 2009 și acum, în 2021. „O dată la 10 ani ne aducem aminte de pensionari. Dacă nu era suportul de pensie minimă de 2000 de lei, atunci nivelul din 1985 îl atingeam în 2022 sau în 2023. Această creștere a bunăstării este doar dintr-un efort enorm al guvernării. Dar comparativ cu restul societății, pensionarii rămân marginalizați și, din păcate, în cel mai bun caz, dacă Moldova se va angaja să execute Convenția Mondială a Muncii la capitolul 40% din veniturile ratate – să dăm o viață decentă pensionarilor – noi în cel mai ideal caz putem ajunge în vreo 15 ani (la nivelul dorit, n.r.). Acum, Republica Moldova nici nu vrea măcar să discute acest angajament. Iar aceasta, fără să vreți, este o sursă care alimentează nostalgia după URSS”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.
Dezbaterea publică la tema: „30 de ani fără URSS: de ce a dispărut, de ce mai „trăiește”?, organizată de IPN, a fost ediția a 216-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”
