logo

Veaceaslav Platon: Oamenii nu înțeleg însemnătatea lui Plahotniuc în istoria acestei țări


https://www.ipn.md/index.php/ro/veaceaslav-platon-oamenii-nu-inteleg-insemnatatea-lui-plahotniuc-in-7965_1073773.html

Fostul lider al Partidului democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc nu a plecat din politica moldovenească. Mai mult decât atât, acesta coordonează plecarea deputaților din PDM, dar și obstrucționarea activității Procuraturii Generale și a Curții Constituționale. Declarațiile aparțin omului de afaceri Veaceaslav Platon și au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, notează IPN.

„Oamenii nu înțeleg însemnătatea lui Vladimir Plahotniuc în istoria acestei țări, dar ea este foarte mare. Aceste 11 luni care au trecut din iunie, oamenii s-au relaxat foarte mult, iar Plahotniuc își arată performanțele în Parlament. Acesta arăta din nou cat este de puternic, câtă influență are și cum manevrează hățurile politicii moldovenești”, a declarat Veaceaslav Platon.

Potrivit surselor sale, Veaceaslav Platon confirmă informațiile precum că Vladimir Plahotniuc se află în Statele Unite ale Americii. Chiar și în aceste condiții, fostul lider PDM ar avea pârghii prin care influențează politica moldovenească.

„Plecarea deputaților, tentativele de înlocuire a procurorului general. El lucrează în baza multor parametrii și exploatează acest stat. El este la telefon cu Andrian Candu, cu Vladimir Cebotari, cu Ilan Șor. Toate sunt coordonate reciproc, se înțeleg care și unde merge, cine cu cine vorbește, cine și cui plătește, cum se aranjează anumite scheme”, susține omul de afaceri.

În opinia lui Veaceaslav Platon, procurorul general Alexandru Stoianoglo urma să fie înlocuit cu ajutorul Curții Constituționale. Astfel, judecătorii urmau să declare neconstituțională numirea acestuia la șefia procuraturii, însă planul a eșuat. „Societatea și oamenii influenți și-au manifestat nemulțumirea față de aceste lucruri și s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple într-un stat democratic. Scenariul a fost altul. Știu că au fost tentative de a-l îndepărta pe Stoianoglo de la șefia Procuraturii Generale. Scenariul a fost ca CC să decidă neconstituționalitatea numirii procurorului”.

În concluzie, Veaceaslav Platon susține că nu intenționează să se răzbune, dar își dorește ca „dreptateа să învingă”.

Luni, 18 mai, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Totodată, el a afirmat că dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate și în acest sens va fi inițiată procedura de revizuire a sentinței.