logo

Vasile Bolea: Starea economiei se va vedea cel mai bine la sfârșitul anului


https://www.ipn.md/index.php/ro/vasile-bolea-starea-economiei-se-va-vedea-cel-mai-8004_1073608.html

Starea economiei după pandemie se va vedea cel mai bine la sfârșitul anului. „Vom vedea cifrele, va spune statistica oficială la finele anului cum am făcut față aceastei crize economice, dar cu certitudine Guvernul va lucra în continuare pentru a ajuta agenții economici să iasă din această situație”. Declarația aparține lui Vasile Bolea, deputat din Fracțiunea Partidului Socialiștilor, și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit deputatului socialist, rămâne de văzut dacă prognozele Fondului Monetar Internațional, prin care diminuarea PIB-ului în Moldova va ajunge la circa patru puncte procentuale diminuare se vor îndeplini, în contextul în care în cele mai mari state din lume diminuarea PIB-ului este de șapte, până la nouă puncte procentuale.

În altă ordine de idei, Vasile Bolea declară că unele propuneri venite din partea opoziției, propuneri bune ce țin de aspectele economice și ajutor din partea statului pentru business, au fost înserate în șirul de decizii luate de Comisia pentru Situații Excepționale.

Deputatul menționează că îndemnizațiile de șomaj au ajutat peste 11 mii de deținători de patentă, de asemenea, statul a propus să fie garant pentru plata dobânzilor companiilor care iau credite pentru plata salariilor pentru angajații care stau acasă. Deputatul crede că o astfel de măsură, este una care vine să ajute antreprenorii care nu vor ca angajaților să plece. De asemenea, potrivit lui, s-au acordat subvenții pentru cei care în martie-aprilie au plătit impozite pentru angajați, li s-a întors 40-75% din acele plăți.

Vasile Bolea mai spune că, în mare parte, propunerile opoziției pentru sectorul economic au avut un caracter populist care nu puteau fi implementate, dar, dacă aveau să fie implementate, era să aibă un caracter dezastruos pentru economie. Una din aceste propuneri, potrivit lui, a fost că în economie sunt bani insuficienți, iar pentru asta e nevoie de a „tipări” suplimentar în jur de 30 de miliarde de lei. Vasile Bolea consideră că dacă era să fie implementată această măsură urma să crească inflația, iar cetățenii „din săraci erau să devină și mai săraci”. Astfel s-a luat decizia ca acest deficit creat de criză să fie suplinit din exterior.

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, prezent la dezbateri, a declarat că PAS nu a venit cu propunerea de a „tipări” bani.

Deputatul socialist a mai remarcat că în perioada stării de urgență, bugetul a suportat cheltuieli de circa 3,2 miliarde de lei. Cheltuielile au mers pentru a fortifica sistemul sănătății și pentru proiecte din domeniul infrastructurii.

Dezbaterile „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra” sunt ediția a 135-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.