logo

Vasile Bolea: Guvernarea a acaparat Procuratura pentru a o folosi ca pe o bâtă politică


https://www.ipn.md/index.php/ro/vasile-bolea-guvernarea-a-acaparat-procuratura-pentru-a-o-8004_1086648.html

Instituția Procuraturii Generale a fost acaparară prin suspendarea procurorului general și a adjuncților săi. „Guvernării i-a trebuit această instituție pentru a avea un instrument, o bâtă, inclusiv politică”, a declarat a Vasile Bolea, deputat al Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), vicepreședinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, în cadrul dezbaterii publice la IPN pe tema „Avizul Comisiei de la Veneția: semnal de alarmă asupra stării statului de drept sau îndemn de perfecționare a proceselor democratice?”.

Potrivit deputatului BSC, astăzi, sistemul acționează la comanda guvernării. „Asta arată și atacul asupra președintelui CSP-ului, doamna Motuzoc, care s-a pomenit cu un proces contravențional, conform căruia urmează cel puțin pentru o jumătate de an să fie suspendată din funcție. Sunt acțiuni la comandă și acțiuni de intimidare, mai ceva decât în perioada lui Plahotniuc”, a menționat Vasile Bolea. El a invocat principiul evanghelic: „Cu ce judecată judecați voi oamenii, aceeași judecată o să fie și asupra dumneavoastră”.

Deputatul BCS a explicitat că, așa cum au putut vedea și experții Comisiei de la Veneția, atunci când au efectuat o vizită la Chișinău, există „un conflict politico-juridic” între procurorul general suspendat și guvernare. Conflictul ține de faptul că „procurorul general suspendat nu a dorit să execute unele solicitări care au venit fie de la Președinție, fie de la cei care astăzi se află la guvernare”. Cu referire la solicitările pe care nu a vrut să le execute Alexandr Stoianoglo, Vasile Bolea a menționat că procurorul general suspendat „Nu a dorit să deschidă dosare penale la comandă – dosare politice împotriva liderilor opoziției de astăzi”. Potrivit lui, solicitările privind deschiderea dosarelor penale i-au vizat pe Vladimir Voronin, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și pe ații. „Alexandr Stoianogo nu a dorit să facă aceasta, de aceea guvernării de astăzi i-a trebuit un procuror de buzunar, care să execute toate aceste comenzi”, a menționat Vasile Bolea.

„Comisia de la Veneția este o instituție importantă, care veghează asupra respectării unor principii unanim recunoscute. Ea poate să dea avize reieșind din situația de fapt, să dea unele aprecieri, să vorbească despre unele conflicte politice care există într-o țară sau alta, care au generat adoptarea unei legi ce încalcă unele principii. Și în acest sens, aceste legi, care încalcă principii unanim recunoscute, dezechilibrează sistemul per ansamblu”, a explicat Vasile Bolea. El spune că, prin avizul său cu privire la Legea Procuraturii, Comisia de la Veneția a făcut „un îndemn ca să se revină la situația anterioară, în care a existat o anumită balanță nu numai între forțe, dar și în sistem”, - a remarcat deputatul BCS. - Dezechilibrarea oricărui sistem duce la derapaje, care dăunează per ansamblu societății”.

Deputatul BSC a criticat lipsa de viziune și strategie a actualei guvernări cu privire la reforma justiției. „În procesul de construcție – când vrem să construim o casă – noi trebuie să avem un plan, pe care îl face arhitectul și în baza lui clădim pereții viitoarei case”, a spus Vasile Bolea. „În cazul reformei justiției din Republica Moldova, guvernarea nu are un asemenea plan. Guvernarea nu a elaborat o strategie în acest sens, iar președinta Maia Sandu a întors în Parlament strategia elaborată anul trecut de fosta guvernare, pe care actualii guvernanți nu vor să o amendeze și să o implementeze”, a spus el.

„Vorbiți despre faptul că ați făcut o anumită expertiză a activității Procuraturii”, a menționat Vasile Bolea. „Nu există așa ceva. Acționați după bunul vostru plac, fără a gândi strategic, tactic, mișcările care ar trebui să schimbe lucrurile în așa mod, ca să nu dăunăm, în primul rând, sistemului, pentru ca acest sistem, fiind reformat, să meargă înainte și să avem beneficii în urma acestor modificări”, a precizat Vasile Bolea.

Dezbaterea publică la tema „Avizul Comisiei de la Veneția: semnal de alarmă asupra stării statului de drept sau îndemn de perfecționare a proceselor democratice?”, organizată de IPN, a fost ediția a 219-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.