logo

Vânzarea ambulantă de mărţişoare în centrul capitalei se permite, începând cu 27 februarie şi până la 8 martie, doar în 4 locuri


https://www.ipn.md/index.php/ro/vanzarea-ambulanta-de-martisoare-in-centrul-capitalei-se-permite-incepand-7967_957933.html

Vânzarea ambulantă de mărţişoare în centrul capitalei se permite, începând cu 27 februarie şi până la 8 martie, doar în 4 locuri stabilite de autorităţile publice din capitală. Locurile stabilite sunt trotuarul de pe str. Puşkin din partea Grădinii Publice, platoul din faţa magazinului Unic, Piaţa Centrală şi scuarul Sălii cu Orgă. Decizia despre stabilirea locurilor pentru comercializarea micilor simboluri ale primăverii a survenit după o discuţie controversată din cadrul şedinţei operative de la Primărie. Tonul a fost dat de pretorul sectorului Centru, Edward Iaroszewski, care s-a arătat indignat de apariţia pe străzi a comercianţilor ambulanţi cu mărţişoare. El a afirmat că după o lungă bătălie cu vânzătorii stradali şi câştigată cu mult greu de autorităţi, situaţia iese iar de sub control şi în scurt timp haosul anterior va domina iar centrul capitalei. Totodată, primarul interimar, Vasile Ursu, a pus la îndoială necesitatea adoptării unui comportament reprimativ faţă de oamenii, care au confecţionat, timp de jumătate de an, simbolurile primăverii. El a spus că vânzătorii ambulanţi de mărţişoare ar putea fi lăsaţi, pentru ultima dată, să vândă mărţişoarele în străzi. La rândul său, şeful Poliţiei municipale, Petru Corduneanu, a cerut claritate în decizia adoptată pentru ca poliţiştii să ştie cu certitudine din ce loc au dreptul să alunge comercianţii. Comercializarea în stradă a mărţişoarelor, consideră Corduneanu, este parte integrantă a comerţului neautorizat. În urma dezbaterilor, autorităţile locale au stabilit, doar pentru acest an şi doar până la 8 martie, 4 locuri de comercializare a mărţişoarelor - trotuarul de pe str. Puşkin din partea Grădinii Publice, platoul din faţa magazinului Unic, Piaţa Centrală şi scuarul Sălii cu Orgă.