logo

Valeriu Pașa: Corupția, cauza eșecurilor suferite de Rusia în Ucraina


https://www.ipn.md/index.php/ro/valeriu-pasa-coruptia-cauza-esecurilor-suferite-de-rusia-in-8004_1088460.html

Manipularea a infectat întregul sistem decizional al Federației Ruse. Până și analizele care au stat la baza planificării operațiunilor de invadare a Ucrainei au fost trucate, corupte din voința inferiorilor de a prezenta superiorilor situația „mai bună” decât în realitate și de a le spune aceea ce vor ei să audă, a declarat Valeriu Pașa, președinte al Comunității WatchDog, în cadrul dezbaterii publice „Cine aprobă războiul și de ce?”, care a avut loc la Agenția depresă IPN.

Potrivit lui, sistemul a degradat pe parcursul mai multor ani, Ucraina doar a developat situația. „Acum se examinează listele de agenți racolați în Ucraina. Pentru că se plăteau bani, chipurile, informatorilor din rândul ucrainenilor, dar în realitate banii ajungeau în buzunarele colaboratorilor corupți ai serviciilor speciale rusești. Calitatea expertizei de securitate și de politică externă a scăzut extrem de mult în Federația Rusă. Și în Republica Moldova am văzut campanii electorale gestionate dezastruos de agenții serviciilor speciale ruse într-o manieră „heirupistă”. Am avut ocazia să mă conving că acești oameni chiar cred în tâmpeniile pe care le debitează”, a afirmat activistul.

Vorbitorul a subscris „diagnozei” date de colegii săi de platou că o bună parte dintre susținătorii „lumii ruse” în Republica Moldova sunt victime, solicitând un tratament, nu o blamare. „Atunci când dorim să anihilăm impactul manipulării asupra acestora e necesar să ne adresăm nu numai rațiunii – cu argumente logice -, dar să apelăm și la emoțiile oamenilor. Componenta morală, emoțională contează foarte mult”, a opinat expertul.

Menționând închipuirile false despre susținătorii propagandei Kemlinului, vorbitorul a relevat că în Republica Moldova se crede că aceștia ar reprezenta minoritățile etnice. „Nu este adevărat. Da, un procent ridicat de reprezentanți etnici se dau drept susținători a Kremlinului. Totodată, în această categorie cei mai rezilienți dezinformării ruse sunt etnicii ruși, iar cei mai expuși sunt (paradoxal!) ucrainenii și găgăuzii. Dar! Dacă ne uităm pe anumite sondaje, vedem că jumătate din respondenții care îi dau dreptate lui Putin în acest război sângeros, sunt moldovenii”.

„Aceasta se atestă în pofida faptului că cetățeanul nostru are acces la un spectru larg de surse, iar sursele rusești au fost debarcate de pe pozițiile pe care le aveau altădată”, a subliniat expertul.

El crede că în privința diversității și accesibilității la sursele din care se informează cetățeanul, situația este cu mult mai bună decât în anul 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a provocat mișcări separatiste în estul Ucrainei. „Pe atunci mass-media, statul Republica Moldova nu a acordat suficientă atenție conflictului din Ucraina. Chestiunea informării despre ce se întâmplă în statul vecin a fost chiar mai departe de planul 3-4 al autorităților de atunci. „Mai mult, guvernarea pretins-proeuropeană a încercat să joace pe clișeele propagandei ruse, preluând denigrarea termenului de „maidan”. De exemplu: „iaca, în Moldova se pregătește un maidan!”, de parcă ar fi vorba despre ceva negativ, destabilizator, sângeros - nu despre o mișcare de apărare a libertății cetățenilor”.

Vorbind despre eșalonarea propagandiștilor Kremlinului, președintele WatchDog a menționat că din activitățile lor se pot reconstrui schemele de funcționare în Republica Moldova. „Unii sunt pe cont propriu, însă majoritatea sunt mercenari. Majoritatea persoanelor aliniate în holdingurile care deservesc azi, pe bani, interesele PSRM și ale lui Veaceslav Platon au lucrat în trecut pentru Vlad Plahotniuc”, a punctat expertul.

Dezbaterea publică la tema „Cine aprobă războiul și de ce?”, organizată de IPN, a fost ediția a 229-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.