logo

Valeriu Munteanu: Termoelectrica trebuie să treacă în subordinea Primăriei


https://www.ipn.md/index.php/ro/valeriu-munteanu-termoelectrica-trebuie-sa-treaca-in-subordinea-primariei-8006_1068633.html

Valeriu Munteanu, candidatul Partidului Politic Uniunea Salvați Basarabia la funcția de primar general al municipiului Chișinău, spune că Termoelectrica, întreprinderea care asigură locuitorii capitalei cu agent termic, trebuie să treacă în subordinea Primăriei. În cadrul unei conferințe de presă, candidatul a declarat că doar la Chișinău și în orașul Minsk, capitala Beralusului, întreprinderea de producere și furnizare a agentului termic aparține statului, transmite IPN.

Potrivit candidatului, în pocesul de stabilire a tarifului Primăria Chișinău nu are niciun cuvânt de spus, iar dezabterile publice care au loc la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu sunt suficiente pentru ca să fie stabilit un tarif corect.

„Termoelectrica, fiind un agent economic, pe el îl interesează strict, rece și foarte dur, doar tariful”, spune Valeriu Munteanu.

Valeriu Munteanu crede că, dacă Termoelectrica ar fi fost în subordinea Primăriei, primarul ar fi purtat răspundere în fața locuitorilor capitalei și ar fi luptat pentru un tarif în favoarea chișinăuienilor. De asemenea, a spus că odată cu falimentarea întreprinderilor de gestionare a fodului locativ a fost lichidată și poziția locatarilor care puteau obiecta ceea ce face astăzi Termoelectrica.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 5 octombrie 2019