logo

Valentin Eșanu: Unica speranță să ies la libertate era monitorizarea cazului de Delegația UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/valentin-esanu-unica-speranta-sa-ies-la-libertate-era-8004_1074312.html

Valentin Eșanu, om de afaceri condamnat în dosar penal „politic” și reabilitat, susține că, atunci când a stat în penitenciar, în condiții oribile, unica speranță ca să fie eliberat o vedea în Uniunea Europeană, inclusiv în implicarea Delegației UE la Chișinău, care a urmărit îndeaproape cazul lui. Potrivit lui, reprezentanții Delegației au asistat și la ședințele de judecată, iar în prezența lor comportamentul funcționarilor din sistemul de justiție se schimba, fiind unul legal. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice: „Dosarele penale „politice”: personaje, metode, scopuri, consecințe”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Vreau să-i mulțumesc lui Peter Michalko, șeful Delegației UE, pentru susținerea pe care am avut-o. Într-adevăr am avut o susținere. Aflându-mă în Penitenciarul nr. 13 timp de doi ani de zile, dintre care un an am fost deținut singur într-o celulă – fără radio, fără televizor, fără presă, fără curent electric, fără căldură, hrană. Unica mea speranță ca să ies la libertate era Uniunea Europeană și implicarea Delegației UE în monitorizarea cazului meu, deoarece altă speranță acolo nu aveai. Veneam în celulă și te gândeai că numai cu ajutorul Uniunii Europene vi fi eliberat. Altă speranță nu aveam”, a declarat Valentin Eșanu.

Acesta susține că nu a contat că va fi eliberat fără implicarea UE, deoarece „mai coruptă și mai ilegală ca justiția moldovenească nu a mai văzut”. În opinia sa, puțin probabil că lucrurile în justiție să se schimbe, deoarece și astăzi persistă ceea ce a fost „pe timpul regimului Plahotniuc”. Și în luna iunie 2019, împreună cu alte 11 persoane, au fost recunoscuți în calitate de deținuți politici de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Valentin Eșanu, care este președinte al Asociației Patronale a Metalelor, a menționat că în privința lui au fost intentate dosare penale și a fost reținut pe motiv că a organizat proteste în perioada anilor 2013-2017, la care a cerut liberalizarea pieței de metale feroase și neferoase. „În urma dezvăluirilor făcute de mine despre schemele cum se spălau banii de la „Metalferos” și cine stătea în spatele acelor scheme. Eu consider că acesta este unul dintre principalii factori pentru ce am fost reținut”, a notat Valentin Eșanu.

Omul de afaceri spune că în penitenciar, atunci când era escortat la ședința de judecată, mai discuta cu deputați reținuți, primari reținuți, persoane în privința cărora, le fel au fost fabricate dosare. „Toți în același gând, toți aceeași speranță și nimeni nu trăgea nădejde într-o justiție corectă, că vor fi eliberați. Toți se gândeau la ajutorul Uniunii Europene, inclusiv Delegația Uniunii Europene, toți scriau demersuri, scrisori”, a menționat Valentin Eșanu.

Potrivit lui, în momentul în care reprezentanții Delegației UE se autosesizau referitor la condițiile de detenție, administrația începea să reacționeze altfel. „Și acum mai sunt cetățeni în penitenciarele noastre care speră la ajutorul Uniunii Europene. Ei înțeleg că Moldova încă nu poate, nu este gata”, explică omul de afaceri.

Valentin Eșanu a mai spus că după astfel de dosare, pentru el personal contează consecințe economice, din care cauză și se atestă o stagnare economică. După eliberare, omul de afaceri declară că a început să-și reactiveze activitatea economică, dar s-a confruntat cu o presiune din partea „rămășițelor regimului lui Plahotniuc”.

Dezbaterile „Dosarele penale „politice”: personaje, metode, scopuri, consecințe” sunt ediția a 140-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.