logo

Valentin Dolganiuc: Intelectualitatea a avut un aport considerabil la obţinerea Independenţei


https://www.ipn.md/index.php/ro/valentin-dolganiuc-intelectualitatea-a-avut-un-aport-considerabil-la-obtinerea-7978_1014767.html

Intelectualitatea din fosta Republică Sovietică Moldovenească au avut un rol considerabil pentru succesul Mişcării de renaştere şi eliberare naţională, soldată cu declararea independenţei statului. Declaraţia aparţine analistului politic, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Valentin Dolganiuc, şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public Radio Moldova, transmite IPN.

Potrivit fostului deputat, un aport aparte în obţinerea independenţei l-au avut profesorii de istorie şi cei de limbă şi literatură maternă. „Ei s-au străduit enorm şi datorită lor Mişcarea de renaşterea naţională s-a extins şi la sate. Este trist că acei oameni care au contribuit la independenţa ţării noastre au fost uitaţi, mulţi din ei sunt plecaţi, iar o bună parte au rămas să-şi ducă bătrâneţile în condiţii mizerabile”, a precizat analistul.

Dolganiuc a mai adăugat că reprezentanţii intelectualităţii moldoveneşti au avut cel mai mult de suferit în lupta pe care au dus-o pentru menţinerea identităţii naţionale, „au fost persecutaţi, arestaţi, bătuţi, închişi în case de nebuni”. „Poate că în perioada de ocupaţie sovietică nu au reuşit să ducă torţa aprinsă, dar au reuşit să ţină aprinsă candela”, s-a exprimat ex-deputatul. Potrivit lui Dolganiuc, aceşti intelectuali au fost profunzi dezamăgiţi în anul 2001, când puterea a fost preluată de către Partidului comuniştilor, care a dus o politică antinaţională.

„Acum este momentul când trebuie să găsim o idee naţională care să ne unească pe toţi, iar această idee ar putea fi integrarea în Uniunea Europeană”, a conchis Valentin Dolganiuc.

Valentin Dolganiuc, activist cunoscut al Mişcării de eliberarea naţională de la finele anilor 90, fiind deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a semnat Declaraţia de Independenţă. Vicepreşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat, care anterior promova idealurile renaşterii naţionale, a obţinut trei mandate consecutive în Parlamentul Republicii Moldova. Ulterior părăseşte formaţiunea politică respectivă. Vicepremier în Guvernul Ciubuc 2. Pe parcursul a mai multor ani a promovat sectorul agrar privat în calitate de preşedinte al Cartelului ţărănesc „Sf.Gheorghe”.

În anul 1994 a fost unul din cei 9 deputaţi care au votat împotriva Constituţiei, motivul principal fiind glotonimul „limba moldovenească” din articolul 13 din Legea fundamentală.