De ce porecla „Stalin” a ajuns să fie de laudă? De ce pe dictatori îi caracterizează violența și teroarea? Care societăți sunt predispuse spre dictatori? Cu ce scop Vladimir Putin este la fel de ager la minte ca Iosif Stalin? De ce se consideră că „s-a trăit bine” pe vremea lui Brejnev? De ce geneza destrămării URSS este în guvernarea lui Stalin? Care este paradoxul anului 2014 pentru moldoveni? De ce moldovenii l-au dat jos pe Voronin și pe Plahotniuc? Ce leacuri oferă istoria împotriva nostalgiei după dictatori și cât de buni elevi sunt moldovenii la etapa actuală în acest sens? Răspuns la aceste și alte întrebări – în interviul cu Valentin Constantinov, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal la Institutul de Istorie, realizat de Valeriu Vasilică.
---
- IPN: Domnule Constantinov, aș vrea să încep discuția noastră cu o istorie personală. Am o rudă apropiată, de fapt, este ultimul reprezentant în viață al generației părinților mei. Deși împovărat de ani și boli cronice, continuă să fie o persoană robustă în sens fizic, dar și moral. Și iată porecla lui în sat este „Stalin”. Mi se pare că nici el, nici cei din jur nu sesizează că s-a comis o mare nedreptate pe tot parcursul vieții lui. Pentru că toată viața a fost și un om bun, și un om cu dreptate. Or, după mine, adevăratul Stalin, a fost antipodul lui categoric. Nu poți să-i spui că-i om cu dreptate unui personaj care a omorât milioane de oameni nevinovați din propria țară. Aș vrea prin dialogul nostru de astăzi să lămurim cumva aceasta nedreptate în raport cu ruda mea, Badea Efrim, dar și în raport cu foarte mulți alți oameni care sunt nostalgici după Iosif Stalin și alții ca el. Credeți că este o situație singulară sau tipică ceea ce se întâmplă cu ruda mea?
- Valentin Constantinov: Cazul invocat de Dvs. este tot atât de complicat ca și societatea în care trăim noi. Omul, în principiu, ca ființa existențială, este credul. Omului dacă i s-a spus că ceea ce se vorbește la televizor sau ceea ce este scris în ziar este adevărat, el crede în asta. Eu aș vrea să ne amintim de ceea ce s-a numit cultul personalității lui Iosif Stalin demascat de Nikita Hrușciov, dar nu până la urmă. Demascarea propriu-zisă a durat circa 10 ani, din 1953, când este arestat Beria și lui i se bagă în cârcă tot ce s-a făcut rău în Uniunea Sovietică, deși până la el au fost mai multe etape. A fost Iagoda - ministru de interne, Ejov – ministru de interne. De fapt, pe timpul lui Ejov s-au comis cele mai multe nedreptăți, acele represalii cu formarea Gulagului ș.a.m.d. Și doar după Congresul al 22-lea al PCUS Stalin a fost scos din Mausoleu. Uitați-vă, 10 ani, an de an, și lumea abia începe să se obișnuiască cu reversul gândirii critice: „Până acum Stalin era zeu, Dumnezeu, moare Stalin, murim cu toții, începe al Treilea Război Mondial și acum ne pomenim că nouă ni se spune că Stalin a fost ... Nu cred în asta. Eu cred în credința ceea care mi-a fost spusă odată”.
Amintiți-vă câți oportuniști s-au încadrat în Mișcarea de Renaștere Națională care anterior îl proslăveau pe Lenin: „Trăiască Vladimir Ilici Lenin!”. Și au schimbat mesajul în „Trăiască Ștefan cel Mare!”. Și această metamorfoză, manifestare a oportunismului, se produce sub ochii acestui Badea Efrim. Lui Badea Efrim, un om cu verticalitate, asta nu-i place. El și alții ca el vor spune: „Mai bine să rămân eu cu credința mea... Da, nu-i bine, au omorât, au măturat podurile. Dar alții au venit, nu Stalin a măturat podurile”. În mintea lor va rămâne că au fost niște executori răi ai ordinilor venite din centru. „În centru s-a spus: „adu-ne grâul”, dar nu s-a spus „lasă oamenii să moară”. Prin urmare, „nu Iosif Visarionovici, nu Partidul Comunist este de vină de foametea din 1946-1947, ci activiștii de pe loc care nu au înțeles corect ordinul Partidului...”.
- IPN: Care conducători de state sunt calificați ca fiind dictatori și/sau autocrați și de ce? În ce măsură violența și teroarea produsă de ei îi plasează în această categorie?
- Valentin Constantinov: Violența și teroarea îi caracterizează atât timp, cât ei trebuie să elimine orice opoziție. Nu există dictatură fără organe represive suprasolicitate. Organele represive există și în statele democratice, dar în regimurile dictatoriale este obligatoriu să fie oprimată orice opoziție. Există diferite tipuri de dictatură. Și în Federația Rusă există astăzi mai multe partide, unele care chiar se declară în opoziție față de partidul lui Vladimir Putin. Este o opoziție controlată. Lor li se spune că „aveți voie să criticați până aici”. Și ei știu că nu ai voie să treci dincolo. Cei care trec dincolo, sunt eliminați, sunt închiși în închisoare și nu li se permite o manifestare propriu-zisă. Există în societatea rusă o anumită predispoziție, simpatie, pregătire față de un asemenea regim. Mulți se mulțumesc doar cu faptul că au un loc de muncă. Ceea ce este interesant, situațiile revoluționare intervin nu acolo unde lumea este foarte săracă și nu are nimic, ci atunci când apare o clasă de mijloc care are niște pretenții față de guvernare, iar guvernarea îi neglijează așteptările.
- IPN: În ce măsură foștii conducători sovietici de cel mai înalt rang corespund acestei categorii de dictatori și/sau autocrați. De fapt, nici nu i-am avut prea mulți: Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev, nu știu dacă am putea să-i examinăm aparte pe Andropov și Cernenko, iar despre Gorbaciov cred că va trebui să vorbim aparte...
- Valentin Constantinov: Vladimir Ulianov moare la 53 de ani, istovit, obosit, bolnav. Nu știm ce ar fi fost dacă ar fi trăit mai mult. Noi știm comportamentul lui Vladimir Ulianov în Războiul civil, când au fost masacrați foarte mulți oameni. Pe Vladimir Ulianov întotdeauna l-a interesat numai puterea. În afară de Partidul Bolșevicilor în Rusia erau o sumedenie de multe alte partide, mult mai vivace, decise spre o anumită formă de teroare, aceeași socialiști revoluționari care aveau în programul partidului exterminarea fizică a oponenților. Pe fundalul acesta vine Vladimir Ulianov. Însă în anul 1921, în plina criză în Rusia, el pornește această Nouă Economie Politică (NEP). Stalin a lichidat această politică. A spus că nu este bună, revenim la politica industrializării și colectivizării prin stoarcerea agriculturii și așa și a fost în perioada anilor 1932-33 când iarăși foarte multe milioane de oameni au murit de foame. Și nu numai așa s-a făcut industrializarea. A mai fost Gulagul care trebuia să lucreze iarăși pentru complexul militar rus. foarte costisitor, care implica sacrificii umane foarte mari. Și Lenin, și Stalin au comis foarte multe crime, au dat ordine în acest sens. Lenin și-a semna ordinele, Stalin, însă, de când a pornit această mașină a terorii, el a avut grijă ca niciodată să nu semneze actul de unul singur.
- IPN: Asta înseamnă că își dădea seama ce face? Că face crime?
- Valentin Constantinov: Stalin a fost un om foarte ager la minte. Gândiți-vă doar la participarea Uniunii Sovietice în prima fază a celui de-al Doilea Război Mondial. Stalin nu atacă Polonia în aceeași zi cu Hitler. El așteaptă ca să plece Guvernul Poloniei în exil: „Mergem să apărăm populația civilă, pe frații noștri belaruși și ucraineni”. Aspectul ideologic a jucat întotdeauna un rol extraordinar și dacă ne uităm astăzi ce se întâmplă în Federația Rusă, parcă sunt trase la xerox toate postulatele din timpul al lui Iosif Stalin.
- IPN: Pe Nichita Hrușciov și pe Leonid Brejnev îi putem examina împreună prin prisma apartenenței lor la categoria conducătorilor autocrați? În ce măsură au fost implicați în acte de violență în masă?
- Valentin Constantinov: Mai degrabă Hrușciov, care în 1962 a înăbușit cu cruzime greva muncitorilor din orașul Novocerkask... Dar atunci nu s-a știut prea mult despre aceasta, totul a fost ascuns și mușamalizat.
- IPN: Care sunt rădăcinile acestui stil de conducători ai URSS? De ce anume acest tip de oameni au ajuns, unul după altul, la cârma celui mai mare stat de pe glob? I-a adus hazardul sau legitatea?
- Valentin Constantinov: Dacă nu era Hrușciov, era un alt Hrușciov. Dacă nu era Stalin, era să fie Lev Davîdovici Troțkii. Mă tem că nu cumva lucrurile ar putea să fie și mai grave cu Troțkii. Troțkii a fost unul dintre ideologii mișcării de stânga.
- IPN: De ce nu a fost chemat atunci un Gorbaciov la conducere, de exemplu?
- Valentin Constantinov: Când bolșevicii au luat puterea, cu siguranță, cu jumătate de an înainte, nimeni nu credea că ei pot lua puterea. Au luat puterea. Ce facem cu puterea? Dar care-i situația pe teren? Anarhie. Să nu uităm că în perioada Războiului Civil în Rusia este o anarhie nelimitată. Ei s-au apucat să facă ordine. Au făcut ordinea lor...
- IPN: ... cu 11 milioane de victime
- Valentin Constantinov: Ei ar fi rezolvat problema cu încă pe atâtea jertfe. Pe aceștia îi interesa puterea. Au judecat aproximativ așa: „Ce trebuie să facem ca să ne menținem la putere?: Sunt două căi: ordine prin violență sau pe căi democratice. Dar în democrație pierzi puterea. Lichidăm orice democrație ca să nu pierdem puterea noi”. În paralel, începe confruntarea în interiorul partidului bolșevicilor, pentru că puterea înseamnă „puterea mea”. Și cred că dacă nu ar fi fost Stalin, ar fi fost altcineva de același gen.
- IPN: Dictatorii își comit crimele în numele statului și prin instrumentele statului. În ce măsură este „vinovată” de această situație filozofia violenței cu care a fost învestit statul în general, elaborată și pusă în practică dea lungul veacurilor?
- Valentin Constantinov: În legea junglei câștigă cel mai puternic. Ei au pus această lege în aplicare, au stabilit acel cadru al acțiunii în care totul trebuia să se hotărască în cadrul unui singur partid politic și se ducea lupta între diferite fracțiuni. Inițial, a luptat Stalin cu Troțki, a câștigat Stalin. A început lupta între Stalin, Kamenev, Zinoviev, Buharin, iarăși Stalin a câștigat. Și în 1937-38 pe toți i-a exterminat. Aici este vorba despre regimul care se mănâncă din interior, pentru că geneza căderii Uniunii Sovietice este în guvernarea lui Stalin. În preajma lui nu a mai rămas niciun om cu inițiativă. Toți trebuiau să se racordeze la conducător. Același lucru o așteaptă pe Rusia lui Putin. Ce se întâmplă când moare conducătorul? Totul se prăbușește. Nu există niște oameni capabili să ia decizii, să preia inițiativa. Avem doar oameni care așteaptă ordine de la centru.
- IPN: Și când apare până la urmă cineva, apare în persoana unui Gorbaciov care duce iminent la disoluție?
- Valentin Constantinov: Disoluția era inevitabilă. Acest sistem nu putea decât să se prăbușească într-o bună zi. S-a prăbușit. A fost o perioadă pe care oamenii o țin minte de bine, pe vremea lui Brejnev. Atunci a crescut brusc prețul la petrol. A fost o criză în Orientul Apropiat, țările arabe au renunțat să mai furnizeze cantitatea necesară de petrol și atunci vine Uniunea Sovietică cu oferta, iar lumea își aduce aminte că s-a trăit bine, aveau de lucru, nu avea grija zilei de mâine. Dar perioada aceasta s-a terminat. Lumea asta nu a fost pregătită să ducă o administrare eficientă a unei țări. Asta îmi aduce aminte și de zilele în care trăim noi astăzi. Aceste legături ale noastre cu Rusia, ele până la ora actuală sunt vitale, pentru că gazul tot de acolo îl luăm. Suntem noi gata să plătim mai mult pentru gaz? Încă nu. Într-o bună zi vom spune că da. Noi nu suntem măcar conștienți că am început să trăim mai bine în Republica Moldova odată cu 2014, odată cu timpul când am început să plătim pentru gaz mai mult. Este un paradox. Cu cât de mult ne îndepărtăm de Rusia, de dependența față de Rusia din punct de vedere economic, cu cât mai mult ne apropiem de valorile și structurile europene, cu atât mai bine o ducem în țară. Faceți niște fotografii pe traseul Chișinău-Căușeni-Ștefan Vodă, una în 2010, una în 2015 și una în 2022. Eu când am văzut câte hipermarket-uri s-au deschis, am rămas plăcut surprins. Hipermarket-urile acestea ca semn al unei vieți mai bune se deschid și în alte regiuni.
- IPN: Ce leacuri ne oferă istoria, dar și viața contemporană, împotriva nostalgiei pentru dictatori?
- Valentin Constantinov: Mai întâi – educația. Cine ar fi de acord astăzi să adopte o strategie națională în educație? Nimeni. Această strategie subînțelege educarea tuturor, schimbarea modului de a gândi. Mai întâi asta înseamnă că trebuie să mergem la vot, că trebuie noi, societatea din Republica Moldova, să propunem partide politice. Și toți cei care se ocupă de politica o să meargă în societatea civilă, o să asculte opinia acestor oameni. Societatea civilă să le dea politicienilor foaia de parcurs pe care ei să o implementeze.
- IPN: Și dacă nimeni nu adoptă o astfel de strategie, lucrurile în societatea moldovenească vor merge pe făgașul nostalgiei după trecut?
- Valentin Constantinov: Eu voi porni de la premisa un pic optimistă că societatea noastră, așa cum este ea, nu este așa de rea. Republica Moldova, cu 2,5 milioane de e oameni, nu prea poate propune modele pentru alte țări. Dar ea s-a străduit să împrumute niște modele din vecinătate. Un model era Traian Băsescu, alt model - Vladimir Putin, alt model - Lukașenko. Dar când Vladimir Voronin a încercat să-și asume niște prerogative de părinte al națiunii s-a întâmplat 9 aprilie. La 9 aprilie 2009 au ieșit tinerii pentru a spune că nu mai vor să-l vadă. Noi am avut un Vladimir Plahotniuc. Tot moldovenii l-a dat jos pe Vladimir Plahotniuc. La moldoveni nu este acest atașament față de o persoană. Față de Vladimir Putin – da, pentru că el este undeva departe, poate pentru că este președintele unei țări mari. Muți moldoveni se gândeau în anii 2000 că Rusia cu Putin se întărește. Noi încă nu înțelegeam în 2000 că Rusia puternică cu Vladimir Putin în frunte pe noi, moldovenii, nu ne ajută cu nimic.
Noi avem această nostalgie, pentru că așa ni s-a imaculat. Am avut acea perioada a anilor 90 care într-adevăr a fost dificilă. Am supraviețuit și acum cu încetul începem să ne dezvoltăm. Repet, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să criticăm. Există monopoluri, prețuri impuse, niște formule prin care cineva se îmbogățește peste noapte. Dar încetul cu încetul, inclusiv prin educație, proteste, partide politice, printr-o nouă viziune, cu siguranță vom reuși.
Interviul este realizat în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”. Varianta video a interviului poate fi văzută aici.
