logo

Vadim Ceban: Nu există premise de micșorare a tarifului. Avem devieri pe care trebuie să le recuperăm


https://www.ipn.md/index.php/ro/vadim-ceban-nu-exista-premise-de-micsoare-a-tarifului-7967_1088590.html

Nu există premise de micșorare a tarifului la gazele naturale, pentru că Moldovagaz înregistrează devieri pe care trebuie să și le recupereze. O spune președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, potrivit căruia Guvernul ar trebui să extindă perioada de compensare a tarifului și pentru luna aprilie. Potrivit oficialului, aprilie este luna în care consumul de gaze naturale este, în continuare, unul mare, iar prețul - unul ridicat, notează IPN.

Președintele Moldovagaz spune că în luna aprilie formula de calcul convenită cu Gazprom se schimbă, ceea ce înseamnă că prețul de achiziție se va menține ridicat. Vadim Ceban spune că Moldovagaz înregistrează pierderi ce pot fi recuperate doar prin tarif, din acest motiv, revizuirea în scădere a tarifului ar fi inoportună.

„Nu există premise de micșorare a tarifului. În ianuarie prețul de achiziție a fost în jur de 630 de dolari, 567 de dolari a fost în februarie, iar în martie achităm 547 dolari. Comparativ cu prețul de piață, prețul de achiziție este de două ori mai mic. În luna aprilie se schimbă formula și prețul va fi mai mare, dar consumul va fi mai mic. Și aici trebuie să lucrăm pe partea de eficiență energetică și consum. Nu există premise de micșorare a tarifului. Noi avem devieri financiare, pe care trebuie să le recuperăm. Ar fi logic ca să se extindă perioada de compensare și pentru luna aprilie, dar rămâne la discreția Guvernului”, a spus Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Anterior, premierul Natalia Gavrilița menționa că din cauza războiului din Ucraina companiile străine nu vor să vină în Republica Moldova pentru a audita datoriile Moldovagaz, ceea ce înseamnă că rezultatele auditului nu vor fi gata la 1 mai, așa cum a fost stabilit în protocolul semnat cu Gazprom. Nerespectarea termenului limită, stabilit în protocol ar putea determina concernul rus să sisteze livrările de gaze naturale pentru Republica Moldova. Vadim Ceban spune că deja au loc discuții pentru a convinge partea rusă să permită extinderea acestui termen.

„Deja am solicitat acționarilor, Gazprom și Guvernul Republicii Moldova, ca să extindem perioada limită de 1 mai, situația este complicată în regiune, de aceea trebuie extins acest termen. Ar fi bine dacă perioada s-ar extinde cu 10 luni – un an, ca să reușim să efectuăm și acest audit, să ne clarificăm cu suma datoriilor și să ajungem la un consens privind reeșalonarea, achitarea datoriilor într-un termen rezonabil. Acum nu trebuie să ne axăm pe audit, ci pe acordul de reglementare a datoriilor. Singura soluție în acest caz și noi ca management am propus-o deja acționarilor, este să fie extins acest termen”,  a mai spus Vadim Ceban.

Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a menționat că în eventualitatea în care partea rusă va decide sistarea gazelor naturale pentru Republica Moldova începând cu data de 1 mai, compania de stat Energocom va fi mandatată să procure gaze naturale din alte surse la prețurile de piață.