logo

Va fi testată calitatea semnalului dat de operatorii de telefonie mobilă la nivel național


https://www.ipn.md/index.php/ro/va-fi-testata-calitatea-semnalului-dat-de-operatorii-de-telefonie-7967_1047963.html

Din 1 aprilie, Serviciul Național de Management al Frecvențelor Radio desfășoară o amplă campanie de măsurare a parametrilor de calitate a serviciilor de comunicații electronice accesibile populației, furnizate prin rețelele publice mobile. Pentru a evalua și verifica echipamentele tehnice de care dispune instituția, ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită la fața locului, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al MEI se spune că din 1 aprilie Serviciul Național de Management al Frecvențelor Radio poate să efectueze controlul serviciilor prestate de operatorii de telefonie mobilă în toată țara, în privința mai multor criterii de performanță a acestora. Verificările vor cuprinde 1499 localități și 186 de trasee naționale cu lungimea de aproape 12000 km. Acestea se vor desfășura timp de șase luni. „Utilizatorii de servicii sunt prioritari pentru noi și vrem să fim siguri că ei folosesc servicii de calitate. Totodată, am certitudinea că și operatorii își doresc să ofere servicii calitative”, a spus ministrul.

De asemenea, Chiril Gaburici s-a bucurat să vadă că instituția are deja și laboratoarele necesare pentru a presta mai multe servicii și astfel își diversifică într-un fel sursa de venituri. „Este important să putem oferi aceste servicii nu doar pentru piața din Republica Moldova dar, și pentru agenții economici sau alte companii din afara țării, aici mă refer la țările din vecinătate – România și Ucraina”, a mai spus ministrul.

Pentru realizarea analizei comparative a calității serviciilor și a performanței rețelelor furnizorilor mobili, toate măsurările vor fi efectuate simultan, în aceleași localități, fiind utilizate aceleași echipamente și setări. În timpul acestor măsurări va fi verificat un set întreg de indicatori care reflectă calitatea celor mai relevante servicii de comunicații electronice mobile. Este vorba de rata de blocare a apelurilor, rata apelurilor întrerupte, calitatea vocii evaluată conform MOS-LQO, timpul de stabilire a apelului, rata mesajelor scurte SMS livrate cu succes, rata de acoperire cu servicii de voce, viteza medie de transfer a datelor, timpul de descărcare completă a paginii WEB etc.

Pe baza acestor măsurări vor fi realizate studii de evaluare a calității serviciilor de comunicații electronice mobile, astfel oferindu-le utilizatorilor finali informații corecte și obiective cu privire la calitatea serviciilor și performanța rețelelor prin intermediul cărora sunt furnizate aceste servicii.