logo

Va avea loc prima licitaţie naţională pentru selectarea firmelor ce vor achiziţiona medicamente pentru instituţiile medicale publice


https://www.ipn.md/index.php/ro/va-avea-loc-prima-licitatie-nationala-pentru-selectarea-firmelor-ce-7967_958473.html

Aprovizionarea cu medicamente calitative la preţuri accesibile şi promovarea produselor farmaceutice autohtone sunt scopurile urmărite de prima licitaţie la nivel naţional pentru selectarea firmelor ce vor achiziţiona medicamente pentru instituţiile medico-sanitare publice, bugetare şi sociale din Republica Moldova. Serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a anunţat că la 22 martie a avut loc deschiderea pachetelor de oferte în cadrul primei licitaţii. Deschiderea ofertelor a fost realizată de către grupul de lucru creat prin ordinul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. În perioada aprilie-decembrie 2006, din banii publici urmează a fi procurate 1 537 preparate cu denumire comună internaţională, conform necesităţilor de medicamente esenţiale şi vitale ale instituţiilor medico-sanitare publice, bugetare şi sociale. Necesităţile de medicamente ale acestor instituţii au fost sistematizate în cadrul a patru seminare zonale, desfăşurate în luna februarie curent. Pentru participare la licitaţie au fost depuse 35 de oferte din partea a 35 de agenţi economici înregistraţi în Republica Moldova.