logo

USM și UniBuc își extind colaborarea: vor face schimb de studenți și cadre didactice


https://www.ipn.md/index.php/ro/usm-si-unibuc-isi-extind-colaborarea-vor-face-schimb-7967_1096985.html

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București își extind colaborarea. Cele două instituții vor putea face schimb de studenți, de cadre didactice și de bune practici. Totodată, la Chișinău va fi înființată o extensiune universitară. Asta după ce rectorii celor două universități au semnat două acorduri în acest sens, transmite IPN

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov și rectorul Universitatea din București, Marian Preda, au stabilit inițierea Extensiei universitare la USM, pentru programul de master „Pastorație și viață liturgică”, prin semnarea la 16 mai a unui acord în acest sens. Extensia universitară va fi înființată la Chișinău de Universitatea din București, cu sprijinul Universității de Stat din Moldova, iar activitatea ei se va baza pe parteneriatul dintre cele două instituții în domeniile didactic, științific, cultural și social.

Programul de studii desfășurat în extensia universitară va fi finanțat conform legislației din România, astfel, Universitatea din București oferă pentru programul din Extensia universitară planuri de învățământ, suport pentru cursuri, seminarii și laboratoare, personal didactic titular de curs și o parte din logistica necesară, toate identice cu cele pentru programul de studiu similar care se desfășoară la Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Programul de studii din cadrul extensiei este supus acreditării de către Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din România.

Cel de-al doilea acord de cooperare le va permite instituțiilor să realizeze proiecte comune. USM și UniBuc vor putea face schimb de cadre didactice, studenți, cercetători, materiale academice și specializate, precum și informații despre programe de studiu și tehnologii de predare. De asemenea, vor putea organiza, în comun, conferințe științifice internaționale, programe, expoziții, publicarea de articole și rapoarte.