Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vor fi partenerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a câștigat o finanțare de peste 1,4 milioane de lei românești la competiția de proiecte de colaborare cu Republica Moldova, relatează IPN cu referință la InfoPrut.
Este vorba despre proiectele „Căi pentru depășirea amenințărilor induse de riscurile hidro-climatice în ariile transfrontaliere rurale din valea Prutului. Analiză multicriterială” și „Decolonizarea memoriei: rolul expresiilor culturale în procesarea moștenirii sovietice în Republica Moldova și România”. Cel de-al treilea proiect, în domeniul medicinii, se întitulează „Sănătate mintală și adaptare academică a studenților internaționali și refugiați.”
Competiția de proiecte, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministerul Educației de la București, are ca scop consolidarea rețelelor de cercetare deja existente și dezvoltarea de noi colaborări între grupuri de cercetători din România și Republica Moldova. Obiectivele anunțate sunt realizarea de proiecte de cercetare-dezvoltare comune, stimularea mobilității cercetătorilor din cele două state, formarea tinerei generații de cercetători și identificarea complementarității între infrastructurile de cercetare existente în România și Republica Moldova. Bugetul total alocat competiției a fost de 20 de milioane de lei.
În total, în cadrul acestei ediții, au fost depuse 179 de proiecte, dintre care 174 au fost eligibile și 38 au fost selectate pentru finanțare.