logo

Uniunea Societăţilor Tehnico-Ştiinţifice şi-a trasat programul de activitate pentru următorii cinci ani


https://www.ipn.md/index.php/ro/uniunea-societatilor-tehnico-stiintifice-si-a-trasat-programul-de-activitate-7966_960035.html

Cea mai veche asociaţie obştească din R. Moldova, Uniunea Societăţilor Tehnico-Ştiinţifice (USTŞ), şi-a trasat, în cadrul celui de al IV-lea congres, programul de activitate pentru următorii cinci ani. Potrivit membrului Prezidiului USTŞ, Valentin Ciumaş, cei circa 80 de delegaţi la congres au constatat că, în timpul care a trecut de la reuniunea precedentă, societatea ştiinţifică s-a implicat prodigios în lucrul de elaborare şi implementare a programelor de dezvoltare a ramurilor economiei naţionale, în stabilirea contactelor internaţionale. Valentin Ciumaş spune că în raportul preşedintelui USTŞ, Dumitru Ghiţu, în luările de cuvânt din cadrul dezbaterilor, s-a vorbit despre necesitatea schimbului de experienţă, promovării realizărilor înregistrate în domeniul tehnico-ştiinţific, inaugurării muzeului ştiinţei şi tehnicii, editării buletinului informativ despre activitatea societăţii ştiinţifice şi novatorilor extensiunii. Totodată, vorbitorii au subliniat necesitatea atragerii de granturi şi finanţe mult prea necesare procesului de cercetare ştiinţifică. Pentru a obţine banii, este necesar de a extinde relaţiile internaţionale şi susţinerea celor deja stabilite, au menţionat vorbitorii. O problemă care ar putea afecta activitate de mai departe a USTŞ, spune Ciumaş, este dorinţa unor structuri de a intra în posesia Casei republicane a ştiinţei şi tehnicii, situată pe bulevardul Ştefan cel Mare, 200. Pentru a nu permite o nedreptate faţă de oamenii de ştiinţă, spune sursa citată, congresul a atenţionat, printr-un demers, conducerea republicii despre aceste tentative. Delegaţii la congres au decis ca în viitorul apropiat să inaugureze un Centru de excelenţă a verificării produselor alimentare şi să promoveze activitatea Universităţii Europene (UE), deschise recent. UE urmează să devină un centru activ al Uniunii prin implicarea tineretului în procesul de extensiune a realizărilor ştiinţei moderne şi practicii avansate, a mai spus Valentin Ciumaş, citat de Info-Prim Neo.