Se apropie alegerile parlamentare, se dau publicității rezultatele sondajelor, se fac dezbateri, dar multe lucruri rămân încă incerte. Deocamdată, pentru alegerile parlamentare se arată pregătite doar partidele: bogate și foarte bogate; de stânga și centru-stânga; pro-Moldova și pro-suveranitate; liderii informali și formali ai cărora controlează Guvernul, Președinția și primării; care dispun de fundații de caritate ce poartă numele liderului, al soției sau al uneia din rude apropiate liderului. Toate aceste caracteristici comune unesc acest gen de partide într-un bloc. Deocamdată, imaginar.
La celălalt capăt al spectrului politic lucrurile sunt vagi, iar mesajele ce parvin – descurajatoare. Este vorba despre segmentul unionist, de dreapta. Și asta în pofida faptului că aproximativ 1/3 din partidele înregistrate pledează unirea Republicii Moldova cu România. Mai mult, unele dintre aceste partide au lansat demult îndemnuri pertinente, precum – Uniți pentru Unire! În aceste circumstanțe, cel mai greu reproș la adresa duzinii de formațiuni unioniste este – cum vreți să uniți țară, dacă nu vă puteți uni între voi pentru un obiectiv comun?
Un răspuns la întrebarea formulată nu există încă. Deși prim-vicepreședinta Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, a încercat să explice de ce lucrurile nu progresează. Însăși denumirea formațiunii o obligă să facă ceva claritate. În cadrul emisiunii „Important”, din 5 decembrie 2018, de la postul de televiziune TVC21, Ana Guțu a declarat următoarele: „Noi am contat pe personalitatea lui Traian Băsescu pentru că dânsul ar fi putut să fie cap de lista PUN. Și PUN să joace rolul de unificator pentru toți unioniștii. În momentul în care s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, noi trebuie să ne gândim foarte serios, vom vorbi cu colegii din teritoriu și vom lua o decizie definitivă referitor la participarea noastră în aceste alegeri”.
Din declarația Anei Guțu putem desprinde că unirea forțelor politice unioniste în jurul unei personalități atractive și puternice a fost un deziderat absolut pertinent. Mai mult, figura președintelui Traian Băsescu a fost chiar cea mai potrivită pentru consolidarea polului unionist, întrucât nimeni altul decât el a lansat la 27 noiembrie 2013 noul proiect de ţară – Unirea României cu Republica Moldova. Atunci, președintele Băsescu a precizat că proiectul unionist este pentru un viitor mai îndepărtat. Susținătorii idealului unirii au aclamat declarația președintelui Băsescu, calificând-o drept o manifestare de curaj, a unui Om politic vizionar. La 17 martie 2014, Președintele Băsescu a revenit cu o precizare la proiectul unirii: „Romania nu poate sa-și asume unirea cu Republica Moldova. Singurul lucru pe care îl poate face România este ca, premergător unor gesturi ale Rusiei de tipul celor din Georgia, din 2008, sau din Crimeea, din 2014, este sa spună: „Dragi romani de peste Prut, aveți o alternativa - unirea cu Romania. Știu că nu vreți, dar România v-a oferit o alternativă". Mai mult de atât, România nu poate face decât a făcut de când mi-am început eu mandatul”.
Sunt cât se poate de clare mesajele lui Traian Băsescu. De aceea, se poate înțelege că mizele PUN au fost greșite din start, mai cu seamă că acum mai bine de o jumătate de an Traian Băsescu a subliniat: „Nu am venit în R. Moldova să-mi redeschid o carieră politică. Îmi ajunge. (...) Vreau să am un partid care să vorbească despre unire, asta mă interesează. Nu mă interesează carieră politică... Eu am vrut un partid și mă bucur că s-au găsit doi unioniști care să-l inițieze. Eu vreau să vorbesc despre avantajul reîntregirii țării. Ăsta-i obiectivul meu și nu pot să-l fac ca un civil care vine și umblă. Trebuie să am un partid în spate, că trebuie să mă ajute și oameni din partid care să ducă același mesaj peste tot”.
Întrebarea e de ce duzina de partide unioniste din Republica Moldova nu poate să se coalizeze în jurul unei figuri simbol – Traian Băsescu? Chiar dacă autoritățile moldovene i-au refuzat cetățenia moldovenească celui care a contribuit esențial la redobândirea cetățenii românești de către aproximativ un milion de români moldoveni. De ce se crede că Traian Băsescu ar fi devenit „locomotivă electorală” doar dacă i s-ar fi permis obținerea cetățeniei moldovenești și ar fi participat la alegeri, dacă domnia sa nici măcar nu intenționa s-o facă? Sunt întrebări la care e deja târziu să se caute răspunsuri. Și asta fiindcă duzina de partide unioniste s-a divizat în cel puțin trei fragmente: câteva discută despre cooperarea cu blocul ACUM; altele au anunțat crearea blocului Convenției Euro-Unioniste; sunt și câteva care abia meditează asupra participării sau boicotării parlamentarelor din 24 februarie 2019.
Este de remarcat că toate lucrurile menționate se întâmplă după ce în ultimii ani au fost întreprinse eforturi pentru o perspectivă unionistă realizabilă. Astfel, la 5 iulie 2015 a avut loc Adunarea Națională de la Chișinău a unioniștilor, care a adoptat un document final, referindu-se la acțiunile care urmau a fi întreprinse în vederea conjugării eforturilor pentru a întâmpina în 2018 centenarul Marii Uniri printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România. La 27 martie 2016 a fost proclamată constituirea Sfatului Țării 2, care a adoptat Foaia de Parcurs - Reunirea 2018. De asemenea, au avut loc un șir de manifestații sub auspiciile Platformei Unioniste ACȚIUNEA 2012, la care, iarăși, au fost adoptate documente referitoare la conjugarea eforturilor unioniștilor.
Deci, duzina de partide unioniste și cele câteva zeci sau sute de entități unioniste au avut, în principiu: - o figură politică simbol al unirii – Traian Băsescu; - planuri și foi de parcurs; - suportul a aproximativ ~1/3 din cetățeni și a ¼ din primarii Republicii Moldova; - suportul și atitudinea încurajatoare a autorităților României. Însă ceva nu a funcționat. Și aic se impune ceva pentru comparație, ceva ce contrastează puternic – ultima inițiativă a Partidului Democrat din Moldova (PDM), de guvernământ. PDM ne oferă o lecție cum inițiativele figurilor simbolice pot fi preluate, însușite și relansate cu succes și folos într-un context electoral. Drept exemplu ne servește inițiativa Președintelui Traian Băsescu din 2009 privind organizarea unui referendum consultativ în ziua alegerilor prezidențiale, inițiativă care l-a ajutat să-și atragă simpatii și să câștige. Și PDM a inițiat recent un referendum similar pentru ziua parlamentarelor din 24 februarie 2019. Și aici iese în evidență diferența dintre formațiunile unioniste și PDM. Ultimul tace și treabă face!
Experții IPN
