logo

Unii cetățeni și astăzi își caută acțiunile de la SA „Gemeni”, avocat


https://www.ipn.md/index.php/ro/unii-cetateni-si-astazi-isi-cauta-actiunile-de-la-7967_1092627.html

Avocatul Ilie Rotaru susține că registrul acționarilor SA „Gemeni” conține peste 490 de acționari, însă la adunările de acum câțiva ani au participat nu mai mult de 15 acționari. SA „Gemeni” a fost vizat în zeci de dosare, inclusiv într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului. Avocatul mai spus că unii cetățeni cred că și astăzi își caută acțiunile.

Într-o conferință de presă la IPN, Ilie Rotaru a declarat că „Gemeni” a fost fondat ca societate pe acțiuni în anul 1992. „Peste câțiva ani, proprietatea a fost total privatizată, pachetul de control ajungând în mâinile fondurilor de investiții, care ulterior au delapidat proprietățile celor care le-au încredințat bunurile. Și conducătorii acestor fonduri de investiții au devenit proprietari formali sau reali ai SA „Gemeni”, în pofida faptului că, procurând acțiunile celor care le-au încredințat bunurile, au încălcat legislația. Unii cetățeni cred că și astăzi își caută acțiunile de la SA „Gemeni””, afirmă avocatul.

„Acea societate a fost privatizată, iar până la urmă pachetele de control au ajuns pe mâinile a două grupări – una condusă de fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, mai bine zis de familia acestuia, iar alt pachet, de circa 40% – în mâinile unui grup de acționari din Chișinău. Care împreună aveau circa 80%. Alte acțiuni aparțineau altor acționari. Cei care dominau societatea încasau practic toate veniturile reale de pe urma activității. Pentru că ceilalți acționari nu au fost de acord, a fost pornit un proces în urma căruia SA „Gemeni” a fost lichidată, averea fiind împărțită”, explică Ilie Rotaru.

La sfârșitul anilor 90, acționarii au început să scrie diferite plângeri în adresa organelor de drept, a conducerii țării. Au urmat multe dosare penale, care au fost conexate. Pe parcurs s-a constatat că în acționariat erau implicate firme din străinătate, care de fapt nici nu existau.

În septembrie 2004 a fost emisă încheierea Judecătoriei Buiucani prin care s-a hotărât de a transmite în gestiune tot complexul „Gemeni” cabinetul avocatului Ilie Rotaru. Această ordonanță nu a fost anulată de nimeni, dosarul este și astăzi în anchetă, dar este suspendat. „Reiese din această ordonanță că complexul SA „Gemeni” trebuie să fie și astăzi în administrarea cabinetului avocatului Ilie Rotaru. Dar real acolo se află alte persoane.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul Agenției de presă IPN „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor de rezonanță de presupusă injustiție”. Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.